Ovidiu Burcă cere în continuare întăriri la Dinamo, după amicalul câştigat cu CS Tunari: „Construim o formaţie pentru promovare”
De Viviana Moraru
Publicat: 30.07.2022, 16:17
Ovidiu Burcă cere în continuare întăriri la Dinamo, după amicalul câştigat de „câini” cu CS Tunari, scor 2-0. În ciuda victoriei, antrenorul formaţiei din Ştefan cel Mare este nemulţumiti de nivelul echipei.
Dinamo se pregăteşte de debutul în noul sezon de Liga a 2-a, primul din istoria de 74 de ani a clubului. „Câinii” vor întâlni în prima etapă Progresul Spartca, într-un meci programat joi, 4 august, de la ora 18:00.
Ovidiu Burcă cere întăriri la Dinamo, după victoria CS Tunari
Ovidiu Burcă a obţinut trei victorii pe banca lui Dinamo, de la numirea în funcţia de antrenor. „Câinii” i-au învins pe cei de la Popeşti Leordeni, cu scorul de 1-0, şi pe cei de la Plopeni, scor 2-1. În ultimul amical, trupa din Ştefan cel Mare s-a impus în faţa celor de la Tunari, însă în ciuda celor trei victorii, antrenorul roş-albilor are nevoie de transferuri pentru a se bate la promovarea în Liga 1.
Dinamo a transferat în această vară 5 jucători: Vali Lazăr, Bogdan Gavrilă, Neluţ Roşu, Valentin Buhăescu, iar ultimul adus este un mijlocaş spaniol, Dani Iglesias.
„Echipa este încă departe de ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Zi de zi construim o fundație care să ne ajute să construim o formație care să se lupte pentru locurile de promovare. Conducerea mai este în discuții cu anumiți jucători”, a declarat Ovidiu Burcă, la finalul partidei amicale cu Tunari.
Totodată, antrenorul a avut declaraţii şi despre stadionul pe care vor evolua „câinii” în acest sezon, după demolarea arenei din Ştefan cel Mare.
„Din păcate, jucătorii din România buni sunt foarte scumpi, iar în străinătate e cu noroc să vezi în câteva zile un jucător care să fie la un nivel ridicat. Noi ne dorim să jucăm pe Arcul de Triumf, un acord de principiu, verbal avem, dar rămâne de văzut dacă se va și concretiza”, a mai spus Ovidiu Burcă.
În amicalul cu Tunari, golurile dinamoviştilor au fost marcate de Gabriel Moura şi Alexandru Pop, ambele în repriza secundă.
Dinamo: Oncescu – Moura, Giafer, Dudea, Amzăr – Buleică, N. Roșu – Bordușanu, A. Bani, V. Lazăr – Buhăescu
Au mai jucat: Fara, Crețu, A. Șerban, Țone, Cr. Popescu, Bobea, I. Roșu, An. Florescu, Al. Pop
Antrenor: Ovidiu Burcă.
Transfer surprinzător reuşit de Dinamo! Un mijlocaş care a jucat în naţionala de juniori a Spaniei vine în Ştefan cel Mare
Transfer surprinzător pentru Dinamo, înainte de startul Ligii 2. Chiar dacă au mari probleme cu banii, „câinii” au reuşit să facă o mutare importantă. L-au adus pe spaniolul Dani Iglesias, care a jucat în trecut pentru Spartak Trnava şi Rijeka.
Ibericul care tocmai a împlinit 27 de ani are două selecţii în naţionala Spaniei U17. Iglesias are un CV important şi îi face pe fanii lui Dinamo să spere la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.
„Dinamo 1948 București anunță transferul mijlocașului spaniol Dani Iglesias la clubul nostru, a declarat administratorul special Vlad Iacob pentru paginile oficiale de Facebook și Instagram ale clubului.
Ultima oară la Sered, în prima ligă a campionatului din Slovacia, Dani Iglesias (27 de ani) și-a început cariera la Deportivo La Coruna și a mai evoluat în Spania pentru Alaves și Guadalajara. În 2018, Dani Iglesias a făcut pasul în campionatul Croației, a jucat pentru Istra și Rijeka, iar în ultimele două sezoane competiționale a evoluat în Slovacia pentru Spartak Trnava și Sered.
24 de meciuri a jucat Dani Iglesias, sezonul trecut, pentru Sered, în campionatului Slovaciei.
32 de partide e adunat Dani Iglesias în prima ligă din Croația pentru Istra și Rijeka. În tricoul croaților de la Rijeka a jucat 3 meciuri în Europa League. 2 selecții la reprezentativa sub 17 ani a Spaniei are Dani Iglesias.
27 de ani a împlinit Dani Iglesias în această lună, pe 17 iulie. Bun venit, Dani Iglesias!„, se anunţă în comunicatul lui Dinamo.
- Ovidiu Burcă cere în continuare întăriri la Dinamo
- „Câinii” se pregătesc de debutul în Liga a 2-a
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00