Erling Haaland, performanţă colosală cu care l-a depăşit pe Lionel Messi! Cifre ireale ale norvegianului în Champions League

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 26.11.2024, 23:33

Erling Haaland

Erling Haaland, performanţă colosală cu care l-a depăşit pe Lionel Messi

Erling Haaland, în Manchester City - Feyenoord / Profimediaimages

Erling Haaland a scris o nouă pagină de istorie în fotbalul mondial. Atacantul în vârstă de 24 de ani a reuşit o „dublă” în meciul Manchester City – Feyenoord, din UEFA Champions League.

Reclamă

Starul lui Pep Guardiola a deschis scorul în minutul 44, după un penalty obţinut chiar de el. Arbitrul român Radu Petrescu a fost la centru şi a arătat imediat punctul de la 11 metri. Decizia a fost confimată şi din cabina VAR.

Reclamă

Erling Haaland, performanţă colosală în UEFA Champions League. L-a depăşit pe Lionel Messi

Haaland a înscris cu uşurinţă şi a devenit cel mai tânăr jucător care contribuie la 50 de goluri în Liga Campionilor. L-a depăşit chiar pe Lionel Messi! 45 de goluri şi 5 pase decisive a izbutit norvegianul.

Haaland a avut nevoie de 51 de meciuri pentru a ajunge la această bornă fenomenală. Numai Messi a reuşit în mai puţine partide, 49. Kylian Mbappe a reuşit performanţa similară în 54 de confruntări din Champions League.

Starul lui Manchester City a mai înscris o dată şi în startul reprizei secunde şi a ajuns la 280 de goluri marcate în toate competiţiile. Până la 24 de ani Messi punctase de 197 de ori, iar Cristiano Ronaldo de 132 de ori.

Haaland are cifre „extraterestre”. Atacantul lui City a ajuns la 46 de goluri în 44 de meciuri din Champions League. În Premier League a înscris 75 de goluri în 77 de apariţii.

Manchester City vrea să îi prelungească contractul lui Erling Haaland cu orice preț

După ce l-au convins pe Pep Guardiola să își prelungească contractul, oficialii lui Manchester City s-au întreptat către Erling Haaland, căruia vor să îî facă o ofertă uriașă pentru a rămâne la echipă. „Cetățenii” nu se uită la bani pentru a-i face pe plac superstarului.

Actualul contract al lui Erling Haaland va expira în vara anului 2027. Totuși, Manchester City nu vrea să ia în calcul o posibilă despărțire de norvegian.

Conform informațiilor oferite de publicația britanică The Sun, Manchester City îi pregătește lui Erling Haaland o ofertă de 100 de milioane de lire pe sezon, adică aproximativ 120.000.000 de euro.

În momentul de față, Erling Haaland încasează suma de 20.000.000 de lire pe an la Manchester City, având în salariu săptămânal de 375.000 de lire.

Totuși, potrivit britanicilor, Barcelona ar fi pe urmele lui Erling Haaland, astfel că „cetățenii” vor să îl convingă pe norvegian cu pachetul salarial uriaș, menționat anterior, care nu include și bonusurile de performanță.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    11:20

    „Nu spun ca să atrag atenția”. Ilie Dumitrescu, mesaj ferm înainte de FCSB – CFR Cluj

    11:03

    BREAKING NEWSAaron Boupendza a murit la 28 de ani! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11, în China

    10:52

    „Poate Real Madrid să întoarcă scorul cu Arsenal?” Specialiștii englezi au dat verdictul: „De asta au nevoie”

    10:20

    Horațiu Moldovan, ca și transferat! Portarul român va evolua în Serie A din sezonul viitor

    9:54

    „Favoritul” lui Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova nu e Alexandru Mitriță: „Cu el începe echipa”

    9:39

    Hansi Flick a „spart gheața” la Barcelona. Borna impresionantă stabilită, după calificarea în semifinalele Champions League

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas