Erling Haaland a înscris un hattrick în Norvegia – Kazahstan 5-0 şi a devenit golgheterul Ligii Naţiunilor! Borna impresionantă atinsă de atacant

De Bogdan Stănescu
Publicat: 17.11.2024, 21:27
Actualizat: 18.11.2024, 0:19

Erling Haaland, în meciul cu Kazahstan

Erling Haaland a înscris un hattrick în meciul cu Kazahstan

Erling Haaland, hattrick în meciul cu Kazahstan / Profimedia Images

Erling Haaland a reuşit un hattrick în victoria Norvegiei, cu 5-0, cu Kazahstan. Haaland a marcat în minutele 23, 37 şi 71 ale meciului câştigat fără probleme de norvegieni cu Kazahstan.

Reclamă

Cu aceste trei goluri, Haaland a devenit golgheterul Ligii Naţiunilor. El a ajuns la 7 reuşite în această competiţie, depăşindu-i pe slovenul Benjamin Sesko şi portughezul Cristiano Ronaldo, care au câte 5 goluri.

Reclamă

Erling Haaland, 25 de hattrick-uri în carieră la numai 24 de ani

Hattrick-ul din meciul cu Kazahstan a fost cel de al 25-lea în carieră pentru atacantul norvegian, care are numai 24 de ani. Haaland a ajuns, totodată, la 38 de goluri în 39 de meciuri pentru naţionala Norvegiei.

Pentru Manchester City, Haaland are 105 goluri în 114 partide. Imediat după performanţa reuşită de atacantul norvegian în meciul cu Kazahstan, fanii şi-au arătat admiraţia pentru starul lui City.

„Are mai multe hattrick-uri decât vârsta lui”, a remarcat cineva pe X. Haaland a ajuns la 22 de goluri în acest sezon, pentru naţională şi echipa de club.

Haaland a fost MVP-ul partidei la meciul Norvegia – Kazahstan 5-0. Pentru evoluţia lui, Flashscore.ro l-a notat cu 9.1. Norvegia a câştigat grupa ei din Liga Naţiunilor, cu 13 puncte după 6 partide. Pe locul 2 în League 2, Group 3 din UEFA Nations League a fost Austria, cu 11 puncte. Slovenia s-a clasat pe 3, cu 8 puncte, iar Kazahstan a fost lanterna grupei, cu un singur punct.

Cu această victorie, Norvegia a obţinut promovarea în Liga A a UEFA Nations League pentru sezonul următor.

Haaland a marcat şi în Slovenia – Norvegia 1-4

Erling Haaland a reuşit să marcheze şi în precedentul meci al Norvegiei din Nations League, victoria în deplasare, cu 4-1, cu Slovenia.

Cu golul din meciul cu Slovenia, Haaland devenise primul jucător care reuşeşte să marcheze 35 de goluri în primele 38 de meciuri jucate la naţionala mare, după 54 de ani. Legendarul Gerd Muller reuşea să marcheze cu cinci goluri mai multe faţă de norvegian, în 1972.

Cu hattrick-ul din meciul cu Kazahstan, Haaland a ajuns la 38 de goluri în 39 de partide disputate pentru Norvegia. La Manchester City, atacantul norvegian a marcat nu mai puţin de 15 goluri, în cele 16 meciuri bifate, în toate competiţiile.

Erling Haaland şi-a decis viitorul

Recent, au apărut informații legate de viitorul lui Haaland, conform cărora starul i-ar fi anunțat pe șefii grupării din Manchester că și-ar dori să plece de la echipă.

Totuși, spaniolii de la marca.com au anunțat acum faptul că Haaland nu are nicio intenție de a pleca de la echipa lui Manchester City. Mai mult decât atât, norvegianul negociază deja prelungirea contractului cu echipa antrenată de Pep Guardiola.

Spaniolii au dezvăluit că Erling Haaland are o clauză cel puțin interesantă în contractul său. Acesta este liber să plece oricând dorește, însă ar trebui să achite o sumă de aproximativ 70 de milioane de euro, în cazul în care va părăsi echipa în timp ce mai are un contract valabil.

Această clauză nu este însă valabilă în situația în care Haaland ar alege să plece la o rivală a lui Manchester City.

 

 

 

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    21:26

    VIDEOOscar Piastri a câștigat Marele Premiu al Arabiei Saudite! Verstappen și Leclerc au completat podiumul

    21:16

    LIVE TEXTFCSB – CFR Cluj 3-1. Louis Munteanu a redus din diferență. Mihai Popescu, eliminat

    20:49

    VideoJurnal AntenaSport | Rugbiștii de la Rapid au intrat în bucătărie

    20:43

    VideoJurnal AntenaSport | Cosmin Contra sărbătorește românește la Madrid

    20:37

    VideoJurnal AntenaSport | Nadia Comăneci petrece Paștele alături de nume grele din sport

    20:32

    VideoRestartul Marelui Premiu al Arabiei Saudite! Max Verstappen a fost penalizat cu 5 secunde

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s