Marius Şumudică a început să plângă în timp ce vorbea despre moartea lui Aaron Boupendza: „Era ca și copilul meu”
Publicat: 16.04.2025, 13:12.
Marius Şumudică s-a prăbuşit emoţional în timp ce a vorbit despre moartea lui Aaron Boupendza, jucătorul pe care l-a adus la Rapid.
Gabonezul a murit la 28 de ani, după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China, acolo unde evolua pentru Zhejiang. Şumudică susţine că a aflat de decesul lui Boupendza de la agentul jucătorului.
Marius Şumudică a început să plângă în timp ce vorbea despre moartea lui Aaron Boupendza
„Pentru mine este o lovitură enormă. Aaron a fost un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. Cuvintele sunt de prisos. Chiar nu știu ce să mai zic…
Nu credeam, așteptam să nu se confirme. A apărut ceva nou? N-am mai multe informații. Văd că acolo nu a apărut nimic, sunt bulversat total.
Mi-a zis cineva de la club că a vorbit cu agentul lui. O să pregătim ceva la următorul meci pentru el, nu știu. Chiar nu mai pot vorbi, te rog să mă înțelegi.
Era ca și copilul meu. Nici nu pot să îmi stăpânesc lacrimile. Era născut în aceeași zi, aceeași lună și același an cu băiatul meu (n.r.începe să plângă)”, a spus Şumudică, citat de fanatik.ro.
Aaron Boupendza a evoluat la Rapid
Aaron Boupendza a bifat 11 meciuri la Rapid, în toate competiţiile, reuşind să marcheze cinci goluri. El fusese adus în Giuleşti la insistenţele lui Marius Şumudică.
Aaron Boupendza a provocat un scandal uriaş în Giuleşti, în această iarnă. Atacantul l-a acuzat pe Dan Şucu că nu i-ar fi plătit întreg bonusul de instalare şi a refuzat să revină în ţară alături de echipă, după cantonamentul din Dubai.
Atacantul ajunsese la Rapid liber de contract şi primise o primă de instalare de 300.000 de euro. În urma transferului la Zhejiang Proffesional, Rapid a încasat 700.000 de euro.