Răzvan Burleanu a anunţat acordul dintre FRF şi LPF. Când vom putea avea VAR la meciurile din Liga 1 şi cum vor fi împărţite costurile

De Antena Sport
Publicat: 18.03.2021, 14:41

Răzvan Burleanu, preşedinte FRF

profimediaimages

Răzvan Burleanu a anunţat acordul dintre FRF şi LPF pentru implementarea VAR

Răzvan Burleanu a anunţat acordul la care a ajuns cu LPF, nu însă fără a ironiza forul condus de Gino Iorgulescu.

Reclamă

Răzvan Burleanu: „FRF şi LPF vor împărţi în mod egal costurile necesare pregătirii arbitrilor”

„Am agreat ca nu este ilegal ca LPF să susţină financiar pregătirea arbitrilor pentru implementarea VAR la nivelul Ligii 1. Am prezentat şi care sunt proiectele finanţate de FRF din banii primiţi din fondurile FIFA, şi respectiv UEFA.

Reclamă

FRF şi LPF vor împărţi în mod egal costurile necesare pregătirii arbitrilor din fonduri proprii. Fondurile se ridică în primul an la 500.000 de euro. În anul doi estimăm un cost de aproximativ 100.000 de euro, iar în al treilea an un cost de 150.000 de euro”, a transmis şeful FRF, după Comitetul Executiv care a avut loc astăzi. 

Răzvan Burleanu, anunţ pentru cluburile din Liga 1

Şeful FRF a vorbit şi despre implicarea financiară a cluburilor din Liga 1 pentru a aduce arbitrajul video în principala competiţie fotbalistică din România.

„O altă concluzie este că nu se va apela la drepturile financiare ale cluburilor din Liga 1 şi nici nu se vor percepe taxe suplimentare în primul an.

Cluburile au declarat că ar fi de acord ca o parte din cotizaţia anuală pe care o plătesc către LPF să meargă spre proiect.

FRF va identifica resurse suplimentare pentru a putea aloca suma de 250.000 de euro în primul an, 50.000 de euro în anul doi şi 75.000 de euro în al treilea an”, a mai declarat Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu: „La finalul lunii aprilie, vom putea semna contractul”

Opt luni ar urma să dureze implementarea VAR, după semnarea acordului dintre FRF şi LPF.

„Daca la finalul lunii aprilie vom fi gata, dacă LPF va reuşi să identifice cei 250.000 de euro necesari pentru a cofinanţa acest proiect, FRF dispune deja de aceste resurse. 

La finalul lunii aprilie, vom putea semna contractul între părţile angrenate şi de acolo să curgă termenul pe care îl cunoaşteţi şi de care avem nevoie pentru a avea primele meciuri în România utilizând tehnologia de tip VAR”, a precizat Răzvan Burleanu.

Marius Avram: „Federația a revenit și a spus că va costa totul 500-550 de mii de euro. Șocant!”

FRF şi LPF s-au acuzat reciproc pentru întârzierea implementării VAR în fotbalul din România. Gigi Becali a propus chiar o revoltă a cluburilor din prima ligă.

Marius Avram a dezvăluit în cadrul emisiunii AS.ro LIVE detalii neștiute de la negocierile pentru implementarea sistemului VAR în Liga 1. Fostul arbitru internațional a fost șocat de cum a crescut FRF prețul pregătirii arbitrilor pentru sistemul VAR, de la 100, la 500 de mii de euro.

”Avem doi arbitrii care sunt certificați VAR, Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, împreună cu brigăzile lor. Ei au fost pregătiți de UEFA. Pentru a introduce VAR-ul în România trebuie ca trei părți să se pună de acord, FRF, LPF și provider-ul tehnic.

Liga a spus așa: domne, noi, ca organizator de competiții, vă punem la dispoziție tot, noi plătim tot, tot ce trebuie din punct de vedere tehnic. Plătim baremurile arbitrilor care vor apărea, tehnicienii din cabina VAR, dubițele acele, tot. Pregătirea arbitrilor este responsabilitate a Federației.

FRF a spus DA, estimăm că o să coste undeva la 100-150 de mii de euro. Ulterior, Federația a revenit și a spus că va costa totul 500-550 de mii de euro. Șocant! Toată pregătire arbitrilor costă 200.000 de euro, de la liga 1, a doua sau a treia. Defalcat așa pe costuri, rămâi șocat de ce apare acolo. Eu dacă tot dau bani, vreau să știu pe ce dau”, a dezvăluit Marius Avram la AS.ro LIVE.

Reclamă
Recomandări

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

12:41

„Mă apucă râsul!” Mircea Lucescu, reacţie categorică după a fost atacat de Marius Lăcătuş! Replică dură dată de selecţioner

12:24

Istvan Kovacs va arbitra Bayern – PSG! Delegări de lux pentru arbitrii români în Champions League

11:48

FCSB a dat toate calculele peste cap! Capitolul la care se clasează peste Ajax şi Beşiktaş în Europa League

11:36

„I-a prins bine observaţia!” Mircea Lucescu, laude pentru Radu Drăguşin după ce Tottenham a distrus-o pe Manchester City! Detaliul remarcat

11:34

Mircea Lucescu l-a făcut praf pe Denis Alibec: „S-a ridicat ca un cocoş. Pe final, depinde de înteligenţa jucătorilor”

11:04

Dennis Man, distrus de italieni după ce Parma a fost învinsă de Atalanta! Cum a putut fi numit internaţionalul român

1 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 2 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificăris 3 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 4 Jucătorul cu clauză de reziliere de 20 de milioane de euro revine la FCSB! Anunţul făcuts 5 Cum arată urnele pentru preliminariile World Cup 2026. Ce se întâmplă cu naționala României, înainte de ultima etapă a grupelor Nations Leagues 6 Denis Alibec, criticat de Mircea Lucescu după scandalul din România – Kosovo: „E vina lui Alibec”s

Nevoile unui copil, potrivit zodiacului. Ce spun astrele despre cei mici

Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări

Citește și