Informația a fost furnizată de Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului. Acesta a vorbit la Oltenia TV despre posiblitatea organizării unui astfel de eveniment, nominalizând totodată și cele trei orașe ”gazdă”: București (cu Arena Națională și Stadionul din Ghencea), Craiova (Stadionul Ion Omblemenco) și Cluj (Cluj Arena).
Ionuț Stroe: ”Vrem un dosar comun de candidatură cu Grecia”
„Avem discuţii cu parteneri din Europa de Est, iar Grecia îmi este cea mai dragă mie, pentru organizarea unui viitor Campionat European de fotbal, poate chiar 2028. Şi poate luăm şi Bulgaria şi Serbia alături de noi. Vrem să punem în valoare această infrastructură pe care o vom avea. Craiova este unul dintre oraşele trecute pe listă pentru acest Euro 2028, cu „Ion Oblemenco”, Clujul, cu „Cluj Arena” şi Bucureştiul, cu Arena Naţională şi noul stadion Ghencea, care va fi o bijuterie.
Sunt discuţii formale, următoarea întâlnire voiam să o organizez eu, în Bucureşti sau la Cluj, dar criza coronavirusului ne-a dat planurile peste cap. Lansasem invitaţii oficiale către toţi miniştrii acestor state şi şefii de Federaţii de Fotbal. Vrem un dosar comun de candidatură cu Grecia, am şi discutat cu ministrul grec despre acest lucru, la Lausanne, şi sunt foarte deschişi. Ne-ar trebui 10 stadioane şi infrastructură de transport şi împreună putem să rezolvăm aceste criterii, poate numai noi şi grecii”, a declarat Store pentru Oltenia tv, citat de Pro Sport.
- România poate organiza un turneu final alături de Grecia
- Ionuț Stroe crede că România are infrastructura necesară
- București va găzdui meciuri la Euro 2021
- Campionatul Mondial de hochei 2025 e LIVE în AntenaPLAY, în perioada 9-25 mai
- Benfica - Sporting e LIVE în AntenaPLAY, sâmbătă, de la ora 20:00
- „Sunt îngrijorat” Ruben Amorim, semnal de alarmă după ce Manchester United s-a calificat în finala Europa League
- Tottenham – Manchester United este finala Europa League 2025! Ultim act 100% englezesc la Bilbao
- Manchester United – Athletic Bilbao 4-1 şi Bodo/Glimt – Tottenham 0-2. Finală englezească în Europa League
- „Spune ciudățenii!” Mihai Stoica a făcut praf un fost antrenor din Liga 1! Cine l-a enervat pe oficial
- Dan Şucu poate da lovitura: „Cel puţin 30 de milioane de euro”. Anunţul italienilor