Scandal la Arad. Primăria cere 400.000 de euro şi s-au încins spiritele. Motivul pentru care s-a ajuns aici!

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 7.10.2020, 16:09

UTA Arad

SportPictures / Ciprian Petcut / Sport Picture via Hepta

UTA Arad trebuie să găsească soluţii pentru a plăti chiria

Conform jurnaliştilor de la Arad Online, autorităţile locale se grăbesc să supună aprobării un proiect de hotărâre prin care echipa din Liga 1 va plăti chirie pe stadionul „Francisc Neuman”. Suma totală, la finalul sezonului, se poate ridica la 400.000 de euro.

Reclamă

Bugetul echipei UTA Arad, grav afectat după promovarea în Liga 1

În vederea stabilirii tarifelor de utilizare a Stadionului Municipal în conformitate cu prevederile legii, Primăria Arad, prin serviciul de specialitate, a ținut cont de cheltuielile estimative pe care le presupune întreținerea stadionului. Astfel, s-a ajuns la valoarea de 13.500 lei, tarif pentru închirierea bazei pentru o competiție sportivă, antrenament oficial și meci oficial și include posibilitatea folosirii suprafeței de joc, a două vestiare, a cabinetului medical și a celui antidopping. Rezultă astfel un tarif de 1.928,57 lei/oră pentru închirierea Arenei Francisc Neuman.

În țară, închirierea în condiții similare a Stadionului Ilie Oană din Ploiești ar însemna 17.500 lei, a Stadionului Municipal Târgu Jiu 35.000 lei, la care se adaugă 50 % din valoarea biletelor vândute. Tarife incomparabil mai mari găsim la Cluj Napoca unde Arena Cluj se închiriază pentru evenimente fotbalistice cu 9.000 euro, iar în Craiova Stadionul Ion Oblemenco pratică un tarif de 8.200 euro pentru găzduirea unui meci Liga 1” se anunţă într-un comunicat al Biroului de Presă al Primăriei Arad.

UTA Arad a revenit în Liga 1 după o aşteptare de 12 ani. În primele şase etape a suferit o singură înfrângere, 2-3 cu Poli Iaşi. „Bătrâna Doamnă” a înregistrat patru remize şi ocupă locul 12. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:40

Barcelona a învins-o la limită pe Mallorca şi e tot mai aproape de titlu! Dani Olmo a marcat

0:29

FotoManchester City, victorie dramatică, în ultimul minut, cu Aston Villa! Pep Guardiola „a explodat”!

23:33 22 apr.

EXCLUSIV„E clar!” Cosmin Contra a dat verdictul despre lupta pentru titlu! Echipa pe care o vede mare favorită

23:20 22 apr.

Un fost adversar al României de la EURO 2024, la detectorul de minciuni după un scandal de dopaj!

22:57 22 apr.

„Nu aş face niciodată aşa ceva” Bogdan Stelea a reacţionat vehement după declaraţiile lui Şumudică!

22:47 22 apr.

Caz incredibil în Liga Portugal! Un stadion a rămas fără electricitate, după ce clubul nu a plătit facturile

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s