Ciprian Tătăruşanu, crucial pentru AC Milan în sezonul în care a câştigat titlul. Analiza celor de la Gazzetta dello Sport

De Antena Sport
Publicat: 26.05.2022, 16:23
Actualizat: 8.06.2022, 13:11

Ciprian Tătăruşanu, într-un meci pentru AC Milan

Ciprian Tătăruşanu, crucial pentru AC Milan în sezonul în care a câştigat titlul

Ciprian Tătăruşanu, într-un meci pentru AC Milan/ProfimediaImages

Ciprian Tătăruşanu a fost numit de Gazzetta dello Sport un jucător crucial pentru AC Milan, în sezonul în care rossonerii au câştigat titlul.

Reclamă

Portarul român a bifat 6 prezenţe pentru AC Milan în stagiunea recent încheiată, în care „diavolii” au cucerit titlul după o pauză de 11 ani.

Reclamă

Ciprian Tătăruşanu a fost crucial pentru AC Milan

Portarul în vârstă de 36 de ani a fost remarcat de prestigioasa publicaţie italiană. Acesta a fost în centrul atenţiei în derby-ul cu Inter din tur, care s-a terminat cu scorul de 1-1. Atunci, Tătăruşanu a apărat un penalty executat de Lautaro Martinez, şi astfel a evitat o înfrângere care ar fi putut cântări decisiv în vederea cuceriri titlului.

Astfel, Gazzetta dello Sport l-a inclus pe o listă a jucătorilor care, deşi nu au ieşit prea mult în evidenţă, au contribuit major la cucerirea titlului.

„Diavolii au pus mâinile pe trofeu și datorită celor care de obicei rămân în planul secund. Un lucru este clar: Milan nu a câștigat Scudetto datorită vedetelor sale, ci datorită întregii echipe”, au spus italienii de la Gazzetta dello sport.

Ciprian Tătăruşanu a fost pus în capul listei de jucători cruciali, dar rezerve, în sezonul în care Milan a cucerit titlul. Lista îi mai conţine pe Matteo Gabbia, care a bifat 8 prezenţe, Rade Krunic, cu peste 1400 de minute jucate, fără a fi titular de bază, Samu Castillejo, cu 5 apariţii pe teren în campionat, şi Daniel Maldini, care a avut 8 meciuri jucate, şi în două a fost titular.

Penalty-ul apărat de Tătăruşanu în faţa lui Lautaro, moment decisiv în sezonul lui Milan

Deşi a evoluat puţin, Ciprian Tătăruşanu a evitat o înfrângere decisivă în derby-ul cu Inter, şi italienii de la Gazzetta apreciază momentul mare reuşit de portarul român.

„Cel mai înalt punct? Nu, cel mai mare și mai decisiv: penalty-ul lui Lautaro apărat în derby-ul cu Inter din tur, care i-a permis lui Milan să remizeze și să păstreze avantajul în duelurile directe. A fost prezent și când «diavolii» au învins-o pe Roma, 2-1, pe Stadio Olimpico”, notează sursa citată anterior.

Ciprian Tătărușanu, prima reacție după ce a devenit campion al Italiei cu AC Milan

Ciprian Tătărușanu a transmis un prim mesaj după ce a devenit campion al Italiei cu AC Milan. Portarul român a fost rezervă în victoria din deplasare cu Sassuolo, scor 3-0, din ultima etapă din Serie A. În urma acestui rezultat, rossonerii au câștigat primul titlu după o pauză de 11 ani.

„Este victoria unui grup fantastic! Campionii Italiei, Forza Milan”, a fost mesajul lui Ciprian Tătărușanu de pe rețelele sociale.

Anunțul lui Edi Iordănescu despre Tătărușanu

Meciul cu Irlanda de Nord a fost ultimul pentru Ciprian Tătărușanu între buturile reprezentativei tricolore. Goalkeeper-ul lui AC Milan a bifat cel de-al 73-lea duel în tricoul selecționatei României. Edi Iordănescu, selecţionerul României, a declarat că va apela la serviciile lui Tătăruşanu dacă va avea nevoie.

„Am avut o întâlnire amicală şi cu Tătăruşanu.A fost o discuţie mai complexă, am vrut să aflu toate motivele pentru care a decis să se retragă. Am înţeles poziţia lui. Dacă va veni un joc foarte important, în care vom avea probleme mari la nivel de portari, 3-4 care fac parte din nucleul principal, atunci e posibil să primim de la Tătă o mână de ajutor”, a declarat Edi Iordănescu, în luna martie, despre Ciprian Tătărușanu.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:30

Gigi Becali: „Dacă batem Rapid, suntem campioni”

13:23

Gigi Becali, anunţ despre transferul uriaş al lui Louis Munteanu la FCSB: „Banii pe masă”

13:16

EXCLUSIVNadia Comăneci a anunţat care e sportivul român care poate câştiga Premiul Laureus

12:57

„M-am luptat cu monopostul”. Lewis Hamilton, mesaj ferm după Marele Premiu al Arabiei Saudite

12:52

EXCLUSIVBănel Nicoliţă aşteaptă un duel între Cosmin Olăroiu şi România, la World Cup 2026

11:58

Jamie Vardy, devastat după retrogradarea cu Leicester: „O ruşine totală”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s