Daniel Boloca a marcat un gol superb în Cupa Italiei, contra Atalantei. Intrat pe teren în minutul 75 al partidei, la scorul de 3-0 pentru Atalanta, mijlocaşul a marcat în minutul 90+5.
Boloca a profitat de o degajare greşită a portarului Musso. El a driblat un adversar şi a şutat perfect de la marginea careului. Portarul Musso nu a avut nicio şansă să intervină.
Daniel Boloca, gol superb în Cupa Italiei!
Atalanta – Sassuolo s-a încheiat 3-1. Belgianul De Ketelaere, împrumutat de Milan la Atalanta, a fost autorul unei „duble”, el marcând în minutele 24 şi 63.
Miranchuk a fost celălalt marcator al Atalantei, el învingându-l pe portarul lui Sassuolo, Cragno, în minutul 71 al partidei.
De Ketelaere, al cărui împrumut la Atalanta, expiră în vara acestui an, ar putea întâlni naţionala României la EURO 2024. România e în grupă cu Belgia, Slovacia şi cu câștigătoarea play-off-ului B (ultima echipă din grupă va fi Israel, Islanda, Bosnia sau Ucraina).
Boloca
7.7/10
Atalanta vs Sassuolopic.twitter.com/Ito8OoI6fs
— Rating Goals (@futbol_greatest) January 3, 2024
Reacţia oficială din partea FRF, după declaraţiile explozive ale lui Daniel Boloca: „Uşa rămâne deschisă!”
Reacţia oficială din partea FRF, după declaraţiile lui Daniel Boloca, nu a întârziat să apară. Mihai Stoichiţă a declarat că îi înţelege decizia mijlocaşului de la Sassuolo, însă susţine că uşa naţionalei României va rămâne mereu deschisă pentru acesta.
Daniel Boloca a declarat că a fost o greşeală atunci când a acceptat să vină la naţionala României. Acesta vrea să joace pe naţionala Italiei, fiind ţara în care a crescut.
