Parma – Bologna 2-0. Debut perfect pentru Cristi Chivu! Dennis Man a pasat decisiv după ce a fost introdus pe teren

De Alex Ioniță
Publicat: 22.02.2025, 17:55

Colaj cu Cristi Chivu și Dennis Man

Cristi Chivu îl antrenează pe Dennis Man la Parma / Insstagram (Parma) și Profimedia

Cristi Chivu a debutat cu dreptul la Parma! „Cruciaţii” au câştigat cu 2-0 duelul de pe teren propriu cu Bologna şi au obţinut 3 puncte extrem de importante în lupta pentru evitarea retrogradării.

Reclamă

Noua echipă a lui Cristi Chivu a deschis scorul în minutul 37, prin Bonny, care a înscris din penalty. Chivu l-a introdus pe Dennis Man în minutul 65, iar internaţionalul român a pasat decisiv în minutul 78, la golul lui Sohm. Parma a încheiat astfel seria de 7 meciuri fără victorie în Serie A.

Reclamă

Parma – Bologna 2-0. Victorie pentru Cristi Chivu la debut

Final de meci! Parma – Bologna 2-0. Cristi Chivu a avut parte de un debut perfect la noua sa echipă. Parma a ajuns la 23 de puncte şi a încheiat seria de 7 meciuri fără victorie.

Min. 78: Parma – Bologna 2-0! Dennis Man, după o cursă foarte bună, i-a pasat decisiv lui Sohm, care l-a învins pe Ravaglia cu un şut din interiorul careului.

Min. 65: Cristi Chivu l-a introdus pe Dennis Man.

Min. 37: Parma – Bologna 1-0! Echipa lui Cristi Chivu a deschis scorul. Bonny a transformat fără emoţii o lovitură de la 11 metri.

Min. 1: A început meciul!

UPDATE: Parma – Bologna, echipele de start:

PARMA (4-3-3): Suzuki – Del Prato, Vogliacco, Balogh, Valeri – Keita, Bernabe, Sohm – Almqvist, Bonny, Cancellieri
Rezerve: Corvi, Marcone – Camara, Estevez, Hainaut, Haj Mohamed, Lovik, Man, Ondrejka, Pellegrino, Plicco, Trabucchi
Antrenor: Cristian Chivu

BOLOGNA (4-2-3-1): Ravaglia – Calabria, Beukema, Lucumi, Miranda – Freuler, Moro – Cambiaghi, Pobega, Ndoye – Castro
Rezerve: Bagnolini, Skorupski – Aebischer, Casale, Dallinga, De Silvestri, Dominguez, El Azzouzi, Erlic, Fabbian, Ferguson, Lykogiannis, Orsolini
Antrenor: Vincenzo Italiano

Stadion: Stadio Ennio Tardini (Parma)
Arbitru: Rosario Abisso

Înainte de acest duel, Bologna se află pe locul 8 în Serie A, cu 41 de puncte obținute în 24 de partide.

Parma primește vizita celor de la Bologna după un eșec cu AS Roma, scor 0-1, în ultima etapă din Serie A. De cealaltă parte, oaspeții vin după o victorie cu Torino, scor 3-2.

Ultima întâlnire directă dintre cele două formații a avut loc în luna octombrie a anului trecut. La momentul respectiv, duelul s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Echipele probabile:

Parma: Suzuki; Del Prato, Vogliacco, Balogh, Valeri; Keita, Bernabe, Sohm; Man, Bonny, Cancellieri

Bologna: Skorupski; De Silvestri, Beukema, Lucumi, Miranda; Freuler, Moro; Orsolini, Fabbian, Ndoye; Castro

La conferința de presă premergătoare partidei, Cristi Chivu a dat detalii despre negocierile cu Parma:

„Ne-am înțeles în aceeași zi în care ne-am întâlnit în Parma. Am fost surprins de apelul celor din club, care m-au chemat pentru a discuta despre preluarea echipei.

Știu despre acest club că este un proiect pe termen lung, sunt încântat că am fost ales să fiu antrenor al echipei. Primele zile sunt foarte solicitante.

Sunt foarte fericit să mă aflu la un club cu ambiții mari. Este un proiect important. Echipa are foarte mulți jucători tineri valoroși.

Clubul investește în asta. Treaba noastră este să obținem rezultate și să creștem. Elevii mei sunt foarte buni și voi da tot ce am mai bun pentru ei„, a spus Cristi Chivu

Marco Materazzi a explicat motivul pentru care Cristi Chivu a ajuns antrenor la Parma

În opinia lui Marco Materazzi, oficialii lui Parma l-au ales pe Cristi Chivu pentru faptul că știe să lucreze cu jucătorii tineri. Românul are experiență la acest capitol, având în vedere că a antrenat-o pe Inter Primavera, alături de care a câștigat și un titlu, la juniori.

De asemenea, acesta a vorbit despre provocarea care îl așteaptă pe Cristi Chivu și este de părere că românul poate aduce un plus la Parma.

„Va fi o aventură grea, dar interesantă. Și-a dorit asta mai mult decât orice. N-a acceptat nicio altă propunere. Va avea un mix de jucători tineri pe care să-i șlefuiască. Mă gândesc la Bernabe, Bonny, dar și la alții.

După părerea mea, Parma l-a ales exact pentru asta: știe cum să lucreze cu un grup tânăr. A lansat mulți fotbaliști la juniorii lui Inter. E recunoscut pentru fotbalul său ofensiv.

La Primavera juca 4-3-3, așa că mă gândesc că va fi un plus pentru extremele Parmei (n.r. cu Pecchia, Parma juca 4-2-3-1). Parma are extreme bune. Compatriotul său, Man, îmi vine în minte.

Ca adversar, când am jucat împotriva lui Chivu am putut să văd că e predestinat pentru succes. În vestiar e opusul a ceea ce arată la exterior. Pare că e timid, rezervat și introvertit, dar în realitate e un bun prieten. Un tip foarte isteț”, a spus Marco Materazzi, citat de tuttomercatoweb.com.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:54

    PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi

    23:36

    UPDATESerhou Guirassy a scris istorie pentru Dortmund! I-a depăşit pe Lewadowski şi Haaland contra Barcelonei

    23:32

    Aston Villa, două goluri în trei minute cu PSG. Execuţii de senzaţie ale englezilor

    23:10

    „Sper să nu ratez trofeul”. Cosmin Olăroiu, după calificarea lui Al Sharjah în finala Ligii Campionilor Asiei 2

    22:43

    Şeful Formulei 1, veşti proaste pentru fani! Ce circuit riscă să iasă din calendar: „Din ce în ce mai dificil”

    22:41

    Veste uriaşă pentru Dinamo. Se va semna contractul pentru noul stadion din Ştefan cel Mare

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Marius Ștefănescu! Pe ce sumă poate pleca de la FCSB: „Să dea atât!”s