Dennis Man, analizat în presa din Italia după amicalul dintre Parma şi Fiorentina! Ce notă a primit românul

De Viviana Moraru
Publicat: 21.07.2023, 9:19

Dennis Man a marcat în ultimul amical jucat de Parma

Dennis Man a marcat în ultimul amical jucat de Parma

Dennis Man în tricoul Parmei / Hepta

Dennis Man a fost analizat în presa din Italia, după amicalul dintre Parma şi Fiorentina, încheiat cu scorul de 1-1. Italienii susţin că internaţionalul român nu s-a făcut remarcat în ultimul meci, şi au alte aşteptări de la el.

Reclamă

Parma a început pregătirile pentru următorul sezon de Serie B. Cele mai tari meciuri vor fi în exclusivitate în AntenaPLAY.

Reclamă

Dennis Man, analizat în presa din Italia după amicalul dintre Parma şi Fiorentina

Dennis Man a evoluat în prima partidă amicală a celor de la Parma, din această vară. Internaţionalul român a început meciul ca rezervă, şi a fost trimis în teren de Fabio Pecchia la pauză.

Man nu s-a făcut remarcat în amicalul cu Fiorentina, iar ca urmare, a primit nota 6, conform jurnaliştilor de la parmalive.com.

Tot aceştia au analizat prestaţia lui Dennis Man, mărturisind că acesta s-a alăturat mai târziu lotului Parmei, motiv pentru care se poate explica prestaţia modestă din amicalul cu Fiorentina.

„S-a alăturat grupului târziu și probabil că încă nu și-a găsit forma optimă. A avut câteva acțiuni interesante într-o repriză în general anonimă, dar așteptăm mai multe de la el în următoarele meciuri amicale, când va avea mai mult combustibil în picioare”, notează sursa citată mai sus.

Celălalt român de la Parma, Valentin Mihăilă, nu a făcut parte din lot pentru amicalul cu Fiorentina.

Noul sezon de Serie B va începe pe 19 august. În prima etapă, Parma se va duela cu nou-promovata Feralpisalo.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă rămân în Serie B. Anunţul făcut de antrenorul Parmei

Dennis Man şi Valentin Mihăilă rămân în Serie B. Anunţul a fost făcut chiar de antrenorul Parmei, Fabbio Pecchia, care a vorbit despre calităţile celor doi români. Serie B poate fi urmărit exclusiv în AntenaPLAY şi în sezonul 2023-2024.

„Mă aștept la mai multă continuitate. Mie îmi place să am în lot cupluri de extreme, adaptate stilului nostru de joc. Jucători capabili să facă ambele faze ale jocului, jucători de calitate, dar și de cantitate. Este ca și cum ai avea două servicii.

Sunt două extreme bune, valoroase. Au avut probleme fizice și asta a fost un mare handicap, pentru că nu s-au putut antrena cu regularitate și nici să fie pe teren”, a spus Fabio Pecchia, citat de Gazetta di Parma.

Pe de altă parte, în ultima perioadă au apărut informaţii conform cărora Dennis Man ar fi aproape de un transfer la Fenerbahce.

Astfel, conform aksam.com, Parma a refuzat mutarea, dar negocierile nu au intrat în impas. Feber e aşteptată cu o ofertă mai bună decât prima, cruciaţii fiind dispuşi să se despartă de Man, după un sezon mai degrabă dezamăgitor al internaţionalului nostru.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Balonul de Aur 2024?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
11
mai
23:12
„Urmează EURO?” Răspunsul dat imediat de Vlad Chiricheş, după ce FCSB a primit trofeul de campioană: „Am puteri supranaturale!”
11
mai
23:12
Florinel Coman, anunţ despre viitorul său după ce a primit medalia de campion: „A ieşit patronul şi v-a spus!”
11
mai
22:49
FotoImagini fabuloase pe Arena Naţională! Nebunia s-a declanşat după ce Olaru a ridicat trofeul. Ilie Năstase a venit pe scenă
11
mai
22:36
Motivul incredibil pentru care Becali nu e lăsat de familie să vândă echipa: „Te mai uiţi la televizor, mai faci o schimbare!”
11
mai
22:23
Gigi Becali, anunţ de ultim moment despre transferul lui Denis Alibec la FCSB! Salariul pe care i l-a propus
11
mai
22:15
Gigi Becali s-a dezlănţuit după meciul cu CFR Cluj: „Gâlcă să spună adevărul! Făceam schimbările din puşcărie”
11
mai
22:00
FCSB – CFR Cluj 0-1! Otele, gol superb sub privirile lui Gigi Becali! Campioana primeşte trofeul! Sărbătoare pe Arena Naţională
11
mai
21:54
VIDEOValentin Mihăilă a sărbătorit cu steagul României promovarea Parmei în Serie A. Sezon spectaculos pentru Mihăila şi Dennis Man
11
mai
21:28
Un nou record de asistenţă pe Arena Naţională! Stadionul, umplut până la refuz la FCSB – CFR Cluj
11
mai
21:12
Sorana Cîrstea – Marketa Vondrousova 7-6, 6-3. Sorana e în optimile de la Roma
Vezi toate știrile

Cu ce zodie se potrivește Balanța cel mai bine în căsătorie. Nativii cu care au compatibilitate perfectă

Zodii care au probleme cu dragostea în luna mai 2024. Nativii care nu reușesc să-și găsească marea iubire

Citește și