David Popovici a avut numai două zile de vacanță după ce a scris istorie la Campionatele Europene de la Roma. Campionul nostru a plecat duminică dimineața în Peru, unde va concura la Campionatele Mondiale de juniori, din perioada 30 august – 4 septembrie.
Popovici a dezvăluit că a avut o vacanță extrem de scurtă după ce a cucerit două medalii de aur la Roma, la probele de 200 și 100 metri liber.
David Popovici a avut numai două zile de vacanță după ce a scris istorie la Campionatele Europene de la Roma
Chiar dacă a avut numai două zile libere, campionul nostru spune că au fost de ajuns pentru a-și da „restartul” de care avea nevoie înaintea Mondialelor de la Lima:
„Nu mi-am propus nici pentru celelalte competiții, dar s-a întâmplat (n.r. – să bată recorduri). Dacă o să se întâmple și acum, super! Mi-am dat fix restartul de care aveam nevoie, am avut două zile să mă odihnesc”, a spus David Popovici, la plecarea din România.
În plus, David Popovici a avut o nouă reacție la adresa publicului de la Roma, care a creat o atmosferă superbă la Campionatele Europene. Campionul nostru știe că se află în centrul atenției și spune că acest lucru nu îl va distrage din drumul său:
„A fost extraordinar (n.r. – la Campionatele Europene de la Roma). Iar să înoți în fața a 7 mii de oameni, câți erau în tribună, pentru un înotator e ceva nou și ceva foarte tare! Deși ochii sunt pe mine, știu ce să fac. E distractiv să câștigi, nu e distractiv să pierzi”, a mai spus sportivul de 17 ani.
David Popovici a plecat în Peru, la Campionatele Mondiale pentru juniori
David Popovici a devenit noul „rege” al natației, după performanțele fabuloase de la Campionatele Mondiale de la Budapesta și Campionatele Europene de la Roma.
Campionul nostru vrea să repete prestațiile de vis și la Lima. Astăzi, la plecarea din România, Popovici a declarat că, deși diferența mare de fus orar îl va da puțin peste cap, este sigur că își va reveni odată ce va lua contact cu „noua cultură” din Peru:
