Locuitorii din Musashino, un oraş din Japonia înfrățit de 25 de ani cu Brașovul, fac spectacol şi susţin delegaţia tricoloră la Jocurile Olimpice, anunţă frf.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mai mult, jucătorii au primit şi un steag tricolor din partea angajaţilor prefecturii Ibaraki, unde se află Kashima.

Programul României la Jocurile Olimpice 2020

Joi, 22 iulie

  • Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
  • Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima) 14:00, ora României

Duminică, 25 iulie

  • Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
  • România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima) 14:00, ora României

Miercuri, 28 iulie

  • România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo) 11:30, ora României
  • Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

Grupele de fotbal de la Jocurile Olimpice 2020

  • Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franţa
  • Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, România
  • Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia
  • Grupa D: Brazilia, Germania, Cote d’Ivoire, Arabia Saudită

Naționala de fotbal, înapoi la Jocurile Olimpice

România nu a mai fost prezentă la proba de fotbal masculin de la Jocurile Olimpice din 1964. Culmea, Olimpiada a avut loc atunci, ca acum, tot la Tokyo.

Atunci, România a fost în grupă cu Mexic, Iran și Republica Democrată Germană. Tricolorii au terminat pe locul al doilea, după două victorii cu Mexic și Iran, 3-1 și 1-0, plus un egal cu RDG, 1-1.

Apoi, în sferturile de finală, România pierdea dramatic cu Ungaria, scor 0-2. Tricolorii au ratat atunci un penalty în minutul 85, la scorul de 1-0 pentru maghiari. Ungaria avea să devină ulterior campioană olimpică, după o finală cu Cehoslovacia, scor 2-1.