Daniela Stanciu a ratat finala probei de săritură în înălţime, la Jocurile Olimpice 2024
De Dan Roșu
Publicat: 2.08.2024, 13:24
Daniela Stanciu a ratat finala probei de săritură în înălţime, la Jocurile Olimpice 2024. Românca s-a clasat pe locul 11 în grupa A. România va mai avea reprezentare, vineri, în probele de triplusalt şi aruncarea greutăţii.
- Vezi Jocurile Olimpice de la Paris în AntenaPLAY pe canalele TVR*. Cu AntenaPLAY ai acces la canalele must carry, posturile Antena, dar și canale exclusive. Peste 70 de canale sunt disponibile acum. (*program retransmis în temeiul Legii audiovizualului)
Calificată la Jocurile Olimpice pe criteriul locului ocupat în clasamentul mondial la săritura în înălţime, Daniela Stanciu s-a clasat pe locul 11 în calificările de vineri (grupa A), după ce s-a oprit la 1.92 metri, din trei încercări. Anterior a depăşit din prima încercare ştacheta la 1.83 metri şi din a doua la 1.88 metri (cea mai bună performanţă personală a sezonului).
Daniela Stanciu a ratat finala probei de săritură în înălţime, la Jocurile Olimpice 2024
În probele atletice de vineri, România va mai avea reprezentare la triplusalt, prin Andreea Taloş şi Diana Ion, respectiv la aruncarea greutăţii, prin Rareş Toader.
La triplusalt, dar şi la lungime, a fost calificată şi Florentina Iuşco, suspendată însă de TAS după ce a fost depistată pozitiv la furosemid, un diuretic aflat pe lista interzisă a WADA.
Revenind la JO de la Paris, delegaţia atletică tricoloră îi mai include pe sportivii Delvine Relin Meringor şi Joan Chelimo Melly (maraton), Andrea Mikloş (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliţei).