Vancouver Canucks – New York Rangers LIVE VIDEO în AntenaPLAY (ora 19:00). Meci de gală în NHL
Publicat: 22.03.2025, 17:54.
Vancouver Canucks – New York Rangers este şi o bătălie între două echipe disperate să prindă play-off-ul, pe final de sezon, și în același timp reeditarea finalei NHL din 1994.
Cei de la Rangers au căzut la două puncte de locurile de playoff din Conferința de Est, după o serie de trei înfrângeri!
VEZI AICI ÎN ANTENAPLAY VANCOUVER CANUCKS – NEW YORK RANGERS
Vancouver Canucks – New York Rangers LIVE VIDEO în AntenaPLAY
De partea cealaltă, Vancouver urcă pe loc de playoff în Vest, cu o victorie în această seară. Acum, Canucks sunt la doar un punct de locul 8, ocupat de St. Louis Blues!
Ambele echipe au jucat și aseară. Tot aici, pe Madison Square Garden, cei de la New York Rangers au fost învinși cu 4-3 de Toronto Maple Leafs. Vancouver a jucat tot în deplasare, chiar cu rivala pentru playoff, St Louis. Tot cu 4-3 au fost bătuți și Canucks, dar după prelungiri, așa că Vancouver s-a ales cu un punct după meciul de aseară.
New York Rangers și Vancouver s-au mai întâlnit pe 20 noiembrie, când Rangers au câștigat cu 4-3 în deplasare. Și dacă tot vorbim de scorul 4-3, 4-3 a fost și la general pentru Rangers, în finala cu Canucks, în 1994! Dar acesta este o poveste pe care o vom dezvolta puțin mai târziu!