Bernadette Szocs, „superstarul României”! Cum a fost caracterizată Bernie înainte de Turneul Campioanelor la tenis de masă 2023
De Dan Roșu
Publicat: 13.12.2023, 18:22
Bernadette Szocs e „superstarul României”. Aşa a fost caracterizată Bernie de site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale, înainte de Turneul Campioanelor la tenis de masă 2023, ce se va desfăşura în perioada 15-17 decembrie, exclusiv în AntenaPLAY.
Bernie e pe locul 12 mondial, într-o ierarhie în care 6 dintre primele 7 sportive sunt din China. Szocs a reuşit câteva victorii de răsunet în 2023, în faţa asiaticelor, care domină acest sport.
Site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale a prezentat-o pe campioana noastră, una dintre cele mai bune din Europa. Ea va debuta la o ediţie a Turneului Campioanelor împotriva sportivei de pe locul 6, Chen Xingtong
Bernadette Szocs, „superstarul României”, participă la Turneul Campioanelor la tenis de masă 2023
„Superstarul României, Bernie Szocs, a furat showul în ultimele 2 luni, când a obţinut nişte victorii extrem de importante. Cea mai mare victorie a venit la WTT Champions Frankfurt, ci Chen Meng, un succes care i-a adus calificarea la competiţia de la Nagoya.
Chiar dacă nu a câştigat niciun titlu în 2023, ea a demonstrat că are jocul necesar să bată orice jucătoare prezentă la Turneul Campioanelor”, se arată pe site-ul oficial worldtabletennis.com.
Bernadette Szocs – Chen Xingtong
Bernadette a învins-o deja pe Chen Xingtong în acest sezon. Cele două s-au întâlnit la WTT Champions Macao 2023, în aprilie, şi jucătoarea noastră s-a impus în prima rundă cu 3-1 (6-11, 11-9, 11-9, 11-3).
„Am fost optimistă, am crezut în jocul meu. Am ştiut că nu am de pierdut nimic în faţa ei, aşa că am dat ce e mai bun şi am crezut în totalitate. Sunt fericită că am reuşit să înving o nouă jucătoare de top din China”, spunea atunci Bernie.
Dacă o va învinge şi la Nagoya pe Chen, Bernadette ar putea avea parte e un duel cu numărul 2 mondial, Wang Manyu, care se va lupta în optimi cu Xiaoxin Yang.
Bernadette Szocs a avut parte de un an 2023 de vis
Pentru Bernadette Szocs, anul 2023 a fost cel mai bun an al carierei. A câştigat medalia de aur la Jocurile Europene, a bătut-o pe campioana olimpică de la Tokyo, iar cu echipa României a ajuns încă o dată în finala EURO. Turneul Campioanelor la tenis de masa 2023 de la Nagoya va fi un adevărat test pentru frumoasă româncă.
Cu gândul la o medalie olimpică la Jocurile Olimpice de la Paris, Bernandette Szocs îşi va măsura forţele cu cele mai bune jucătoare de tenis de masă din lume. Aşa cum a anunţat într-un interviu, Bernandette Szocs intră cu un singur gând la Turneul Campioanelor de tenis de masă 2023.
„Îmi place să fiu pe podium, bineînţeles că pe cea mai înaltă treaptă. Acolo îmi place să fiu, dar de fiecare dată, chiar dacă termin pe locul 1, ştiu că este loc şi de mai bine”, a spus Bernnie pentru AntenaSport.
- Bernadette Szocs e ocupanta locului 12 mondial
- Szocs are parte de cel mai bun sezon al carierei
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY