Grigor Dimitrov s-a calificat în semifinala turneului ATP Masters de la Paris! Sportivul din Bulgaria, a reușit să prindă un loc în această fază a competiției după o partidă strânsă din sferturi.
Jucătorul bulgar de tenis Grigor Dimitrov s-a calificat vineri în semifinalele turneului ATP Masters 1000 de la Paris, după ce l-a învins pe polonezul Hubert Hurkacz, notează news.ro.
Grigor Dimitrov, în semifinala ATP Masters de la Paris! A câștigat duelul din sferturi în 3 seturi
Grigor Dimitrov (32 de ani, numărul 17 ATP) a trecut de jucătorul polonez Hubert Hurkacz (26 de ani, numărul 11 ATP) după o oră şi 39 de minute de joc. Dimitrov s-a impus în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4 şi va întâlni în semifinale învingătorul din meciul Stefanos Tsitsipas (Grecia) – Karen Haceanov (Rusia).
Dimitrov a mai jucat în anul 2023 o singură finală, la Geneva.
Până în momentul de față, în cadrul turneului de la Paris, înaintea partidei din sferturi, fostul iubit al Mădălinei Ghenea a trecut de Lorenzo Musetti (6-2, 6-7, 6-3), de Daniil Medvedev (6-3, 6-7, 7-6) și de Alexander Bublik (6-2, 6-2).
Rafael Nadal şi-a anunţat revenirea în circuit
Rafael Nadal şi-a anunţat revenirea în circuit! Campionul iberic va participa la Australian Open 2024, la fix un an de la accidentarea suferită.
Rafael Nadal s-a accidentat în turul secund de la Australian Open 2023, în partida cu McDonald. La momentul respectiv, ibericul a pierdut partida clar, cu scorul de 0-3, şi nu a mai bifat niciun meci oficial de atunci.
Directorul turneului de Grand Slam de la Antipozi a confirmat faptul că Rafael Nadal va participa la competiţia de la Melbourne, de la începutul anului viitor. Craig Tiley s-a declarat entuziasmat de faptul că ibericul va fi prezent la Australian Open.
„Putem să anunțăm în exclusivitate că Rafa se va întoarce la Melbourne! A lipsit din circuit anul trecut și am vorbit cu el în ultimele zile. Pot să confirm că revine în sezonul care urmează, ceea ce ne emoționează pe toți. Este incredibil, o știre magnifică!”, a declarat Craig Tiley.
Rafael Nadal a suferit o leziune musculară la gamba stângă, la ediţia de anul trecut. Accidentarea s-a dovedit a fi una mai gravă decât s-a crezut iniţial, şi campionul iberic nu a mai putut evolua în niciun meci oficial de atunci.
- Grigor Dimitrov s-a calificat în semifinala turneului ATP Masters de la Paris
- Cum a reușit să se impună în „sferturi”
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Jannik Sinner, anunț șoc! Liderul ATP nu va participa la US Open: „Sunt foarte trist și dezamăgit”
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Carlos Alcaraz s-a retras de la încă un turneu. Probleme înainte de US Open
































