Închide meniul

Schimbare majoră în calendarul ATP! Cale liberă pentru un nou turneu: “Negocierile merg foarte bine”

Alex Masgras Publicat: 15 aprilie 2025, 19:59

Comentarii
Schimbare majoră în calendarul ATP! Cale liberă pentru un nou turneu: Negocierile merg foarte bine

Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz / Profimedia

Circuitul ATP se pregăteşte pentru găzduirea unui nou turneu. După ce au apărut tot mai multe zvonuri legate de implicarea Arabiei Saudite cât mai mult în sportul alb, se pare că vom avea un turneu din categoria ATP Masters 1000 în această ţară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Preşedintele ATP, Massimo Calvelli, care va părăsi această funcţie în iunie 2025, a vorbit deschis despre momentul în care Arabia Saudită va găzdui un turneu de un asemenea nivel.

Arabia Saudită poate organiza un turneu ATP Masters 1000 începând cu 2028

Arabia Saudită a organizat mai multe turnee importante în ultima perioadă. Totul a început cu turneul Next Gen Finals, după care a găzduit şi Turneul Campioanelor din 2024. Competiţia care va aduce la start cele mai bune jucătoare ale lumii va fi organizată de saudiţi cel puţin până în 2026.

De asemenea, Arabia Saudită a fost gazda Six Kings Slam, un turneu demonstrativ la care au participat Novak Djokovic, Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner şi Holger Rune, turneu care a pus la bătaie cele mai mari premii din istorie. Jannis Sinner a plecat atunci din Arabia Saudită cu un cec de 6 milioane de dolari.

În ceea ce priveşte un turneu din categoria ATP Masters 1000, Massimo Calvelli a declarat că 2028 este anul în care, cel mai probabil, va fi organizat un astfel de turneu:

Reclamă
Reclamă

“Cred că putem avea un turneu ATP Masters 1000 aici începând cu 2028. Până atunci, toate cerinţele legate de infrastructură şi investiţii vor fi îndeplinite. Lucrăm cu mai multe companii de aici şi va fi o oportunitate grozavă. O provocare este să vedem dacă vom reuşi să facem un eveniment hibrid alături de WTA”, a declarat Massimo Calvelli, citat de puntodebreak.com.

În acest moment, ATP organizează 9 turnee din categoria Masters 1000: Indian Wells, Miami, Monte-Carlo, Madrid, Roma, Openul Canadian, Cincinnati, Shanghai şi Paris.

Carlos Alcaraz a câştigat turneul de la Monte Carlo

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat al şaselea său trofeu ATP Masters 1000, primul în 13 luni, duminică, la Monte Carlo Masters, unde s-a impus în finală în faţa lui Lorenzo Musetti.

Reclamă

Sportivul în vârstă de 21 de ani a avut o prestaţie echilibrată şi a profitat de problemele fizice evidente ale lui Musetti în setul al treilea pentru a triumfa cu 3-6, 6-1, 6-0 în faţa unui public numeros.

„Nu este modul în care aş fi vrut să câştig un meci”, a spus Alcaraz. „Gândindu-mă la Lorenzo, el a trecut printr-o săptămână grea, a jucat meciuri lungi. Îmi pare rău pentru el. Este unul dintre cele mai bune rezultate ale sale, să termini aşa nu este uşor. Să sperăm că nu este nimic grav şi că va fi 100% în curând.”

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

O va duce Mirel Rădoi pe FCSB în Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:04 11 mart.
Penalty la ultima fază în Newcastle – Barcelona. Lamine Yamal, „eroul” catalanilor
23:55
Atletico și Bayern au dat recital. Tottenham, cu Drăgușin rezervă, umilită! Barcelona, egalat dramatic. Toate rezultatele serii
23:11
Decizie importantă luată de FCSB, după numirea lui Mirel Rădoi. Veste excelentă pentru fani
23:04
Atletico Madrid a scris istorie, după ce a marcat de 4 ori în prima repriză cu Tottenham! Performanță remarcabilă
22:38
Portarul lui Tottenham, înlocuit după ce a încasat trei goluri în zece minute de la Atletico Madrid. Dezastru uriaș pentru Spurs
22:20
Cristi Chivu a dat undă verde transferului! Fotbalistul de la Real Madrid, așteptat la Milano
1 Cutremur la Dinamo. Zeljko Kopic ar fi anunţat jucătorii că pleacă 2 Surpriză uriaşă! S-a aflat numele echipei cu care Mirel Rădoi ar fi bătut palma 3 UPDATEÎncă o plecare de la FCSB, după venirea lui Mirel Rădoi. Thomas Neubert şi-a reziliat contractul 4 Primul nume care sare din schemă la FCSB după venirea lui Mirel Rădoi. Anunţul făcut de Mihai Stoica 5 VIDEO & FOTOMirel Rădoi, discurs în faţa fanilor FCSB. Primire emoţionantă cu torţe şi cântece la baza FCSB 6 Golgheterul Ligii 1, convocat la națională după 5 ani! Va lupta pentru calificarea la Cupa Mondială
Citește și