”Am rămas fără cuvinte, îmi place să joc în fața voastră la Melbourne. Nu mă pot opri din a zâmbi în timp ce joc. Ar trebui să fiu serioasă, dar eu râd. Iubesc asta. Când intru pe teren, mă gândesc doar să mă distrez și să mă bucur de fiecare moment pe care îl petrec aici.
Știam cum trebuie să joc pentru a avea o șansă. Naomi este o mare campioan și a câștigat trofeul și anul trecut. A trebuit să fiu mai agresivă, să îmi ridic nivelul. Sunt recunoscătoare că am putut juca atât de bine și că am câștigat acest meci. Înseamnă mult”, a spus Anisimova, la interviul acordat pe teren.
Amanda Anisimova, victorie uriașă la Australian Open 2022
Amanda Anisimova a învins-o pe Naomi Osaka cu 4-6, 6-3, 7-6 (5) și a obținut a opta victorie în primele opt meciuri disputate în acest debut de sezon.
Pentru Anisimova, urmează acum duelul din optimi cu Ashleigh Barty. Cea mai bună jucătoare a lumii a trecut de Camila Giorgi, cu 6-2, 6-3 și a ajuns la trei meciuri fără set pierdut la Melbourne, după cele cu Tsurenko, 6-0, 6-1, și cu Bronzetti, 6-1, 6-1.
Darren Cahill o transformă pe Amanda Anisimova
Amanda Anisimova a câştigat al doilea ei turneu WTA din carieră, Melbourne Summer Set 2. A fost prima performanță realizată de jucătoarea din SUA alături de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.
„Vreau să multumesc echipei mele. Tenisul poate fi o provocare dificilă uneori, sunt fericită să am alături de mine astfel de oameni, toți sunteți minunați, nu puteam să am o echipă mai bună”, a fost reacția lui Amanda Anisimova, după meci.
- Amanda Anisimova – Naomi Osaka 4-6, 6-3, 7-6
- Anisimova a salvat două mingi de meci
- Ecuador - Germania e live pe Antena 1 şi AntenaPLAY, joi, de la ora 23:00
- Curacao - Coasta de Fildeş e live pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY, joi, de la ora 23:00
- Irina Begu, victorie dramatică în primul tur la WTA Bad Homburg! A învins o legendă a tenisului în aproape trei ore
- Lovitură uriașă în tenisul profesionist! Campioana de la Wimbledon, suspendată patru ani. Decizia ITIA
- Sorana Cîrstea se menţine pe locul 18. Jaqueline Cristian a urcat pe 38
- Serena Williams poate reveni în tenis la 44 de ani! A primit wild card de la Wimbledon, în proba de simplu
- Irina Begu, calificare pe tabloul principal la WTA Bad Homburg! Românca, victorie în fix două ore
































