Cine este Cristina Bucșa, „revelația” de la Australian Open 2023. A eliminat-o chiar pe Bianca Andreescu

De Viviana Moraru
Publicat: 18.01.2023, 19:18

Cristina Bucșa, în timpul unui meci

Cine este Cristina Bucșa, „revelația” de la Australian Open

Cristina Bucșa, în timpul unui meci/ Profimedia

Cristina Bucșa este „revelația” de la Australian Open 2023. Sportiva de pe locul 100 WTA a produs o surpriză de proporții în turul al doilea și a eliminat-o pe Bianca Andreescu, campioana de la US Open 2019.

Reclamă

Cristina Bucșa a trecut de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal de la Australian Open 2023. În primul tur, aceasta a învins în set decisiv o altă sportivă venită din calificări, anume Eva Lys.

Reclamă

Cine este Cristina Bucșa, „revelația” de la Australian Open 2023

Cristina Bucșa este o jucătoare născută la Chișinău, însă care reprezintă Spania. Sportiva are 25 de ani și se află pe locul 100 WTA.

Bucșa a obținut cea mai bună performanță din cariera, prin accederea în turul trei de la Australian Open. Sportiva născută în Republica Moldova a învins-o la mare luptă pe Bianca Andreescu, jucătoare cu origine românești.

Cristina Bucșa a obținut o victorie în trei seturi, scor 2-6, 7-6(7), 6-4. După ce a cedat manșa în inaugurală, jucătoarea de pe locul 100 WTA a revenit spectaculos și s-a impus în următoarele două seturi. Meciul a durat aproape trei ore.

În turul al treilea, Cristina Bucșa va avea o misiunea infernală. Jucătoarea se va duela cu liderul WTA Iga Swiatek, care a trecut fără emoții de Camila Osorio în turul secund.

Cristina Bucșa a produs marea surpriză la Australian Open 2023

Cristina Bucșa surprinde prin faptul că nu are un sponsor principal. Sportiva de asemenea stă departe de rețelele de socializare, având doar cont de Facebook.

Nu e pentru mine. Eu sunt concentrată pe mine, nu îmi place să fac multe fotografii și să le arăt viața mea altor oameni. Trebuie să rămână ceva personal.

Îmi place să fiu liberă. Nu există nimic mai frumos decât libertatea! Nu am nevoie nici de foarte multe haine. 7, tricouri, 7 perechi de pantaloni și 7 fuste sunt de ajuns pentru mine”, a declarat Cristina Bucșa, într-un interviu pentru marca.com.

Irina Begu s-a calificat în turul 2 la Australian Open 2023, după o revenire spectaculoasă

Irina Begu, favorită 27 şi locul 30 WTA, s-a calificat în turul 2 la Australian Open 2023. Sportiva din România a învins-o în primul tur pe americanca Elizabeth Mandlik, locul 129 WTA, scor 3-6, 7-6 (1), 6-2.

Irina Begu a dezvăluit că „tensiunea a fost mai mare decât de obicei”, însă a trecut peste emoții și a reușit să revină spectaculos, după ce a pierdut primul set.

„Am început bine, cu 2-0, însă am fost puţin mai tensionată decât în alte meciuri. Cred că din această cauză am avut puţin picioarele blocate. Braţul la fel. Mingea mea nu a deranjat atât de mult, am fost destul de pasivă şi nu am pus presiune. Ea nu a jucat rău, însă cred că nu am variat suficient de mult în primul set şi o bună parte din setul al doilea.

Bineînţeles că îmi doresc să joc cât mai bine. O iau meci cu meci. Rezultatul de la Adelaide este unul, bineînţeles că îmi dă încredere, însă aici condiţiile sunt diferite. Acolo erau 30 şi ceva de grade, azi am jucat pe 18 grade, deci contează foarte mult, cel puţin în jocul meu, să fie mai cald. Încerc să fac tot ce pot în acest turneu şi sper să ajung cât mai departe.

Evident că aceste condiţii sunt pentru toţi sportivii, dar este greu. Ieri am aşteptat undeva la 6 ore, după care mi s-a spus că mi se amână meciul pentru azi. Azi am venit la ora 9 şi am început meciul la ora 5. Nu e uşor să aştepţi, mai ales că era primul meci şi e mai multă tensiune decât de obicei. Dar încerci ca sportiv să faci faţă şi să te adaptezi cât mai repede.

(N.r. – Despre viitoarea adversară, Laura Siegemund) Ne ştim destul de bine, am jucat de multe ori împotriva ei. Este o adversară dificilă. Voi încerca să joc un tenis mai bun faţă de astăzi”, a spus Irina Begu, pentru eurosport.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:57

Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski e OUT și poate rata duelul cu Real Madrid din finala Cupei

12:42

FCSB – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

12:21

Florin Prunea a răbufnit după ce a auzit că Tachtsidis a vorbit cu Elias Charalambous: „Bă, înainte de meci?”

11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

11:02

Câţi suporteri vor fi la derby-ul FCSB-CFR Cluj. Meci crucial în lupta pentru titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s