Închide meniul

Irina Begu s-a calificat în turul doi al turneului de la Roma

Publicat: 9 mai 2024, 15:41

Comentarii
Irina Begu s-a calificat în turul doi al turneului de la Roma

Irina Begu, în timpul unui meci / Profimedia Images

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma. Turneul e dotat cu premii totale de 4.791.105 euro. Begu a învins-o pe spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova cu 5-7, 6-3, 6-4.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Meciul fusese întrerupt, miercuri seara, din cauza ploii, înaintea setului decisiv. Masarova (24 ani, 104 WTA) a câştigat primul set cu 7-5, după ce Begu a avut 5-2. Românca ratase şi patru mingi de set. Begu (33 ani, 161 WTA) a revenit şi s-a impus cu 6-3 în actul secund.

Irina Begu s-a calificat în turul doi al turneului de la Roma

În decisiv, Masarova a început mai bine şi a condus cu 3-1, dar Begu a reuşit să revină şi a egalat, 3-3. La 4-4 a izbutit un break capital. Românca a încheiat conturile pe serviciul său, cu 6-4, după două ore şi 50 de minute de joc efectiv.

Masarova, venită din calificări, a comis 9 duble greşeli, în timp ce Begu a încheiat cu 4 aşi şi 5 duble greşeli, relatează agerpres.ro. Românca a salvat 13 din cele 16 mingi de break ale adversarei.

Begu şi-a asigurat un cec de 16.965 de euro şi 35 de puncte WTA. În turul secund o va înfrunta pe kazaha Elena Rybakina, numărul patru mondial. Irina a câştigat singura sa confruntare de până acum cu Rybakina (24 ani), în 2017, în primul tur la Moscova, cu 6-1, 3-6, 6-3. În programul de joi figurează alte trei românce, care vor evolua în turul secund.

Reclamă
Reclamă

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 28, o va înfrunta pe cehoaica Brenda Fruhvirtova. Ana Bogdan va juca împotriva alte cehoaice, Marketa Vondrousova, a şasea favorită. Jaqueline Cristian, intrată pe tabloul principal ca ”lucky loser”, după retragerea cehoaicei Barbora Krejcikova, o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesian.

Irina Begu, eliminată în turul 2 de la WTA Madrid Open! Cu câți bani s-a ales românca, după duelul cu Madison Keys

Irina Begu a fost eliminată în turul 2 de la WTA Madrid Open! Jucătoarea română de tenis a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6), în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro.

Begu (33 ani, 128 WTA) s-a înclinat după două ore şi 11 minute de joc, în faţa unui cap de serie (18).

Reclamă

În primul set, Begu a revenit de la 2-4 şi a ratat o minge de set la 5-4, ulterior ajungând tiebreak, unde americanca s-a impus cu 7-3. În actul secund, Keys (29 ani, 20 WTA) a avut 5-3, dar Begu a restabilit egalitatea, 5-5, după ce a salvat trei mingi de meci. Keys a avut din nou nervii mai tari în tiebreak, câştigând cu 8-6, nota agerpres.ro.

Keys s-a impus şi la singura lor confruntare anterioară, cu 6-3, 6-1, în 2016, în optimi la Miami.

Irina Begu a rămas cu un cec de 30.255 de euro şi 35 de puncte WTA pentru evoluţia sa.

Irina Begu a pierdut și finala turneului din Antalya

Irina Begu a pierdut finala turneului din Antalya. Jucătoarea din România nu a reușit să câștige prima întrecere la care a participat, după revenirea în circuit.

Begu, favorită 4, a fost învinsă de spaniola Jessica Bouzas Maneiro (127 WTA şi cap de serie 5), scor 6-2, 4-6, 6-2. Meciul a durat două ore şi jumătate, nota news.ro.

La turneul din Turcia a participat şi Gabriela Ruse, jucătoare care a fost eliminată în primul tur.

Câştigătoarea turneului a obţinut 15.000 de dolari şi 125 de puncte, iar Begu primeşte 8.000 de dolari şi 81 de puncte în clasamentul WTA.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde FCSB Conference League la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:41
100 de zile până la World Cup 2026! Situaţia incertă a Iranului
15:41
Pep Guardiola a răbufnit înaintea confruntării cu Real Madrid: “Asta face toată diferenţa”
14:49
100 de zile până la World Cup 2026! Dream Team-ul celor mai bine cotaţi jucători. Echipa de 1.3 miliarde euro
14:49
Condiţia pe care Adrian Ilie i-a pus-o lui Gigi Becali pentru a veni la FCSB: “Doar aşa îl ajut”
14:38
Leo Grozavu, OUT de la Botoşani pentru a patra oară. Câţi bani va încasa de la Valeriu Iftime
14:29
“N-am scăpat de crocodil”. Valeriu Iftime se teme înaintea duelului cu FCSB din play-out: “L-am trimis în altă parte, dar…”
1 CFR Cluj nu a plătit toţi banii! Ce se întâmplă cu depunctarea ardelenilor 2 Mario Tudose şi Matei Ilie, pe lista de achiziţii a lui Gigi Becali: “Om m-am făcut” 3 Steven Nsimba, transfer la o echipă de top din Europa. Lovitură financiară pentru Mihai Rotaru 4 Kyros Vassaras a dat verdictul, după fazele controversate din Farul – CFR Cluj 1-2. Discuţiile din camera VAR, publicate 5 Gigi Becali, şedinţă de urgenţă la Palat după umilinţa FCSB-ului. Ce se întâmplă cu Mihai Stoica şi Mirel Rădoi 6 Ilie Dumitrescu a aflat ce vrea să facă Gigi Becali la FCSB şi a reacţionat: “E senzaţional”
Citește și