Simona Halep – Danielle Collins, în turul 2 de la Roma. A treia întâlnire directă dintre cele două

Dan Roșu Publicat: 9 mai 2022, 15:27

Comentarii
Simona Halep – Danielle Collins, în turul 2 de la Roma. A treia întâlnire directă dintre cele două

Simona Halep, la finalul meciului cu Alize Cornet, la Roma / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Simona Halep – Danielle Collins, în turul 2 de la Roma. Acesta este meciul care o aşteaptă pe Simona la Foro Italico, după victoria cu Alize Cornet, 6-4, 6-4.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep o va întâlni în turul 2 de la Roma pe Danielle Collins, ocupanta locului 9 WTA şi favorită 7. Cele două s-au întâlnit de două ori în carieră şi şi-au împărţit victoriile.

Simona Halep – Danielle Collins, în turul 2 de la Roma

Halep s-a impus la US Open, în 2014, în primul tur, 6-7, 6-1, 6-2. Americanca de 29 de ani şi-a luat revanşa la Montreal, anul trecut, unde a învins-o pe Simona, cu 2-6, 6-4, 6-4.

Danielle Collins a avut un început de an spectaculos şi s-a calificat până în finala de la Australian Open, unde a fost învinsă de Ashleigh Barty. Pe traseu, ea le-a eliminat pe Mertens, Cornet sau Swiatek.

Simona Halep, trei finale la Roma

Simona Halep a câştigat turneul de la Roma, în 2021, după o finală contra Karolinei Pliskova. Ea a mai disputat două finale, în 2017 şi 2018, ambele pierdute în faţa aceleiaşi jucătoare, Elina Svitolina.

Reclamă
Reclamă

De partea cealaltă, Danielle Collins debutează la Roma 2022 direct în turul 2. Ea nu a depăşit niciodată această rundă, în care a mai ajuns în 2018 şi 2019.

Simona Halep şi-a luat revanşa în faţa lui Alize Cornet

Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 34 WTA, în turul 1 al turneului de la Roma.

Cornet a început meciul cu Halep la fel cum l-a abordat pe cel câştigat în faţa ei în optimile de finală ale Australian Open. Franţuzoaica a fost ofensivă din start, a jucat numai stânga-dreapta şi a rupt ritmul cu lovituri scurte. Numai că românca s-a prezentat mult mai bine pe arena Pietrangeli decât în ianuarie, la Melbourne. În primul rând, Halep a avut o condiţie fizică superioară, iar apoi a arătat mai multă responsabilitate în a-şi asuma riscuri şi a răspunde cu acelaşi joc orientat către benzile laterale ale terenului ca al adversarei sale.

Reclamă

A rezultat un meci tare, încă de la prima minge, pe care românca îl putea termina mai repede. Halep a jucat lung, variat, s-a apărat cu un efort generos, a alergat cu succes la scurtele venite din partea cealaltă a fileului şi a contraatacat eficient. Însă o scădere a evoluţiei ei în părţile secunde ale celor două seturi îi putea pune în pericol calificarea.

Halep a început cu două break-uri în primele trei ghemuri, dar a condus numai cu 2-1 pentru că şi-a pierdut şi ea serviciul. De la acest scor, Halep s-a desprins repede la 5-1, înainte ca jocul ei să se deregleze subit, ceea ce i-a permis franţuzoaicei să recupereze un break, luat la 0, şi să se apropie la 4-5. A fost nevoie de câteva puncte muncite din greu pentru ca fost lider WTA să câştige primul set, cu 6-4, după 39 de minute de joc.

Setul secund a avut ceva din desfăşurarea primului, în sensul că din nou românca a avut nevoie de două break-uri în trei ghemuri pentru a se distanţa mai clar pe tabelă, 4-2. Ea a luat încă un break pentru a duce scorul la 5-2, dar Cornet nu a cedat şi a realizat rebreak-ul şi ulterior s-a apropiat iar la 4-5. Jucătoarea din Constanţa a servit a doua oară pentru meci, dar de data aceasta a făcut-o foarte bine, câştigând game-ul la 0 şi setul tot cu 6-4, după o oră şi 25 de minute.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Câte medalii de aur va câştiga David Popovici la Campionatele Europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:47

Cine e favorit la Zandvoort?

13:34

Zinédine Zidane şi-a anunţat stafful la naţionala Franţei. Fabien Barthez, antrenor al portarilor

13:03

Pleacă Dan Șucu de la Rapid după ce a investit 40 de milioane de euro? Victor Angelescu a dat imediat răspunsul

12:57

Reacția lui David Popovici după ce s-a calificat în semifinale la 200m liber: „Mi-am permis”

12:41

Manchester City a refuzat o nouă ofertă din partea Barcelonei pentru Rodri. Ce sumă au oferit catalanii

12:35

Fotbalist de 27 de ani, mort pe teren, viu la morgă! Adevărul a ieșit la iveală

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 UPDATEGigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat” 3 Prima reacţie a lui David Popovici: „Am simțit că trebuie să-l întrec pe rus” 4 BREAKING NEWSDavid Popovici, campion european la 100 metri liber! Românul a cucerit aurul la Paris după o finală de senzație 5 Suma uriașă pe care o încasează David Popovici după aurul european la 100 metri liber. Românul a dat lovitura la Paris 6 Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările”
Citește și