Wimbledon 2021 | Mihaela Buzărnescu, eşec dramatic în primul tur. Venus Williams, impresionantă la 41 de ani
Publicat: 29.06.2021, 15:57.
Mihaela Buzărnescu, locul 160 WTA, a oferit unul dintre cele mai disputate meciuri ale zilei la Londra. Românca a cedat primul set cu 7-5, după o mare luptă cu Venus Williams, locul 111 WTA.
Mihaela Buzărnescu, învinsă de Venus Williams la Wimbledon 2021
Buzărnescu a revenit în actul secund, pe care şi l-a adjudecat cu 6-4. La 41 de ani, cu 8 mai în vârstă decât adversara ei, Venus Williams a rezistat în decisiv şi a închis meciul cu 6-3, după aproape 3 ore de joc.
„Are 41 de de ani şi este încă acolo, luptând”, au scris organizatorii de la Wimbledon, pe pagina de Twitter. Aceştia notează că este primul succes al lui Venus din 2018, pe iarba londoneză, în proba de simplu.
Sora Serenei Williams va da piept în manşa a doua cu Ons Jabeur din Tunisia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 21.
Jucătoarele care pierd în primul tur primesc câte 48.000 de lire sterline (56.000 de euro) şi câte zece puncte WTA. Sportivele care trec în turul al doilea îşi asigură un premiu de 75.000 de lire sterline (87.000 de euro) şi 70 de puncte WTA, fiecare.
- Buzărnescu, eliminată Venus Williams
- A cedat cu 5-7, 6-4, 3-6
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY