Ce au scris americanii despre Simona Halep, după ce românca a aflat că ar putea scăpa de suspendarea pentru dopaj: „A făcut un pas cheie”

De Viviana Moraru
Publicat: 6.12.2022, 18:15

Simona Halep, în timpul finalei de la Toronto

Ce scriu americanii despre Simona Halep, după ce românca ar putea scăpa de suspendarea pentru dopaj

Simona Halep, în timpul unui meci / Profimedia

Americanii au scris imediat despre Simona Halep, după ce s-a aflat că românca ar putea scăpa de suspendarea pentru dopaj. Presa de peste Ocean susține că fostul lider WTA se apropie de adevăr, însă mai are nevoie să anumite dovezi pentru ca totul să fie clar.

Reclamă

Agenția franceză de toxicologie și farmacologie, care a fost angajată de Simona Halep, a identificat faptul că Roxadustat, substanța interzisă cu care a fost depistată românca, a ajuns în mod eronat în alimentația ei. Mai exact, substanța a fost ingerată de către fostul lider WTA prin intermediul unui aliment contaminat.

Reclamă

Ce au scris americanii despre Simona Halep, după ce românca ar putea scăpa de suspendarea pentru dopaj

Presa din America susține că Simona Halep este tot mai aproape să scape de scandalul de dopaj în care a fost implicată, după ce a ieșit pozitivă la testul anti-doping efectuat la US Open, la finalul lunii august.

Totodată, jurnaliștii notează faptul că românca mai are de trecut câțiva pași, fiind nevoită să mai ofere probe pentru a-și dovedi nevinovăția.

Simona Halep a făcut un pas cheie în vederea ridicării suspendării pentru dopaj. S-a constatat că substanța se afla în supliment fără etichetare adecvată.

Simona Halep ar putea avea acum suspendarea provizorie ridicată după o audiere în fața Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului. Fostul număr unu mondial ar trebui să ofere dovezi convingătoare că a ingerat accidental substanță interzisă”, notează americanii de la tennis365.com.

Simona Halep, victorie importantă în scandalul de dopaj

Simona Halep a obţinut o victorie importantă în scandalul de dopaj. Cristian Jura, judecătorul român de la TAS, a venit cu detalii de ultimă oră despre situaţia în care este fostul lider WTA. Campioana noastră s-ar fi „contaminat” cu Roxadustat prin intermediul unui supliment alimentar contaminat.

„Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul sportivei, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet”, a declarat Cristian Jura pentru prosport.ro.

Cristian Jura a dezvăluit ce trebuie să demonstreze Simona Halep pentru a scăpa de toate acuzaţiile de dopaj. Românca în vârstă de 31 de ani a obţinut deja un prim succes.

„Sportiva se află, în continuare, în acest moment între ridicarea suspendării, respectiv eliminarea oricăror sancțiuni, și suspendarea de 4 ani din activitatea sportivă. Suspendarea poate fi redusă sau chiar anulată dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de Codul Mondial Anti-Doping: să se stabilească foarte clar modul în care a pătruns substanța în organism și lipsa intenției sportivului de a lua substanța interzisă pentru îmbunătățirea performanței sportive.

Una dintre condiții a fost îndeplinită, s-a stabilit clar modul în care a ajuns substanța în organismul sportivei. Urmează ca sportiva să demonstreze și lipsa vinovăției și a neglijenței. Adică, sportivul sau altă persoană să dovedească faptul că Simona nu a știut sau suspectat și că nu putea în mod rezonabil să știe sau să suspecteze, chiar prin manifestarea celei mai atente precauții, faptul că a folosit sau că i s-au administrat substanțe interzise sau că a folosit metode interzise„, a declarat judecătorul TAS.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:16

Înfrângere incredibilă încasată de Gabriela Ruse! Jucătoarea noastră, eliminată de locul 625 WTA la Madrid

21:48

LIVE TEXTDinamo – Universitatea Craiova 0-1. Oltenii au lovit bara! Baiaram a deschis scorul

21:25

VideoJurnal AntenaSport | Fratele lui Radu Drăguşin face senzaţie în bucătărie

21:22

VideoJurnal AntenaSport | Gabriela Ruse a sărbătorit Paștele departe de familie

21:22

VideoJurnal AntenaSport | E foame mare de trofee la FCSB

21:18

VideoJurnal AntenaSport | Legendele, val de laude pentru români

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes