Închide meniul

Irina Begu, în turul 3 de la Roma! Calificare după doar 29 de minute pentru româncă, după abandonul adversarei

Alex Masgras Publicat: 10 mai 2024, 15:03

Comentarii
Irina Begu, în turul 3 de la Roma! Calificare după doar 29 de minute pentru româncă, după abandonul adversarei

Irina Begu, în timpul unui meci / Profimedia

Irina Begu s-a calificat în turul 3 de la Roma! Numărul 161 WTA a stat doar 29 de minute pe teren în partida din turul secund cu Oceane Dodin, jucătoare ajunsă pe tabloul principal din postura de Lucky Loser, după retragerea de ultim moment a Elenei Rybakina.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Oceane Dodin, locul 73 WTA, s-a retras la scorul de 5-2 pentru Irina Begu, în primul set.

Irina Begu, în turul 3 de la Roma! Calificare după doar 29 de minute pentru româncă

Irina Begu nu a început foarte bine partida cu Oceane Dodin. Românca s-a văzut rapid condusă de jucătoarea din Franţa, care a reuşit un break rapid şi se afla în avantaj, cu 2-0. Au urmat apoi cinci game-uri la rând pentru jucătoarea din România, care a obţinut calificarea în turul al treilea din capitala Italiei după ce Oceane Dodin a abandonat.

Până la duelul de astăzi, Begu şi Dodin se mai întâlniseră de alte trei ori, iar românca avea 2-1 în meciurile directe. În turul al treilea, ea o va întâlni pe Elize Mertens, locul 30 WTA. În turul precedent, ea a trecut de Katerina Siniakova (36 WTA), scor 6-1, 6-4, după o oră şi 37 de minute de joc. Begu şi Mertens s-au întâlnit de patru ori, iar jucătoarea din Belgia conduce cu 3-1. Românca a câştigat însă ultimul duel direct, din primul tur de la US Open 2022, scor 3-6, 6-2, 6-3.

Irina Begu trebuia să o întâlnească pe Elena Rybakina în turul secund de la Roma, dar campioana de anul trecut din capitala Italiei s-a retras din cauza unor probleme medicale:

Reclamă
Reclamă

“Sunt dezamăgită că trebuie să mă retrag de la Roma în acest an, dar, din păcate, nu mă simt suficient de bine pentru a concura.

Am amintiri atât de bune de anul trecut şi abia aşteptam să îmi apăr titlul. Roma este atât de specială pentru mine şi abia aştept să mă întorc anul viitor pentru a-mi revendica titlul şi a juca în faţa fanilor italieni”, a declarat Elena Rybakina, potrivit news.ro.

Jaqueline Cristian, revenire de excepţie la Roma! S-a calificat în turul 3 şi va juca contra numărului 3 WTA

Jaqueline Cristian a reuşit o revenire de excepţie la Roma! Într-un meci care a fost întrerupt de ploaie, numărul 68 WTA s-a impus în duelul cu Elina Avanesyan, după aproape trei ore de joc. Cristian a învins-o pe Avanesyan cu 5-7, 6-2, 6-2, după 2 ore şi 51 de minute de joc.

Reclamă

Ajunsă pe tabloul principal din postura de Lucky Loser, Jaqueline Cristian a profitat din plin de şansa pe care a avut-o, după retragerea Barborei Krejcikova, campioana din 2021 de la Roland Garros 2021. Astfel, ea a ajuns direct în turul secund de la Roma.

Cristian a reuşit primul break al partidei şi a avut şansa de a servi pentru set la 5-3, dar Avanesyan a realizat două break-uri la rând şi şi-a trecut primul set cu 7-5. În setul secund, Jaqueline Cristian a fost mult mai sigură pe propriul serviciu şi s-a impus cu 6-2. Tot cu 6-2 a câştigat şi decisivul, dar după alt scenariu. Din cele opt game-uri, doar două au fost câştigate de jucătoarea aflată la serviciu, aceea fiind Cristian.

Jaqueline Cristian a câştigat prima confruntare directă cu Avanesyan şi se pregăteşte pentru un duel cu Coco Gauff, campioana de la US Open 2023 şi numărul 3 WTA. Americanca a trecut în turul secund de poloneza Magdalena Frech, locul 55 WTA, scor 6-3, 6-3. Acesta va fi primul duel direct între Cristian şi Gauff.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ar fi bine pentru Radu Drăguşin să plece de la Tottenham?
Loading ... Loading ...
Citește și:
1:00 23 ian.
„I-am demolat”. Reacția croaților după ce Dinamo Zagreb a umilit-o pe FCSB în Europa League
0:43 23 ian.
Mihai Stoica, convins că FCSB e OUT din Europa. Singurul lucru bun după umilinţa cu Dinamo Zagreb!
0:31 23 ian.
„Suntem varză”. Daniel Bîrligea, cea mai dură reacție după Dinamo Zagreb – FCSB 4-1: „Nici nu știam că nu mai joc”
0:24 23 ian.
“Mai speraţi la calificare?” Răspunsul lui Darius Olaru după umilinţa suferită de FCSB la Zagreb
0:20 23 ian.
Elias Charalambous, discurs fără precedent după rușinea de la Zagreb: „Trebuie să ne trezim! Nu am fost o echipă”
0:08 23 ian.
Ce șanse de calificare are FCSB în „primăvara europeană”, după eșecul la scor cu Dinamo Zagreb
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Edin Dzeko semnează în Liga a 2-a din Germania 2 “N-ai nicio idee ce e ăla fair-play!”. Scandal după meciul Soranei Cîrstea cu Naomi Osaka de la Australian Open 3 Florin Tănase şi Creţu, OUT pentru Dinamo Zagreb – FCSB. Gigi Becali a anunţat echipa de START 4 La ce oră se joacă meciul Gabriela Ruse – Mirra Andreeva, în turul 3 la Australian Open? Anunțul organizatorilor 5 Mihai Stoica, anunţ despre transferuri înainte de Dinamo Zagreb – FCSB! Ce face cu cele 6 milioane de la Gigi Becali 6 Sorana Cîrstea – Naomi Osaka 1-2. Românca, eliminată în turul 2 de la Australian Open. Moment tensionat la final
Citește și