Închide meniul

Mama Soranei Cîrstea a dezvăluit secretul calificării fiicei ei în semifinale la Miami Open 2023: “Simţea. S-au aliniat planetele cu Thomas Johansson!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 31 martie 2023, 9:00

Comentarii
Mama Soranei Cîrstea a dezvăluit secretul calificării fiicei ei în semifinale la Miami Open 2023: Simţea. S-au aliniat planetele cu Thomas Johansson!

Sorana Cîrstea, fericită înaintea meciului cu Petra Kvitova / Profimediaimages

Mama Soranei Cîrstea a dezvăluit care a fost secretul calificării fiicei ei în semifinale la Miami Open 2023. Liliana Cîrstea a oferit un interviu înaintea meciului dintre Sorana Cîrstea şi Petra Kvitova, care va fi în această seară, după ora 22:00, LIVE TEXT pe AS.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Sori” se simte excelent şi s-a calificat în semifinale fără set pierdut. Tocmai a eliminat-o chiar pe Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii. Mama Soranei Cîrstea anunţă că rezultatele obţinute de fiica ei nu sunt o surpriză şi a scos în evidenţă colaborarea excelentă cu antrenorul Thomas Johansson.

Mama Soranei Cîrstea a dezvăluit secretul calificării fiicei ei în semifinale la Miami Open 2023

Suntem fericiți, toți, toată familia. În primul rând pentru ea, știm că a muncit enorm, o carieră atât de lungă, accidentări. Și, în afară de finala aia de la Toronto, din 2013, nu am avut parte de ceva de mare amploare. Turneele pe care le-a câștigat au fost de 250, nu au fost foarte mari. A muncit continuu și își dorea acest moment.

(Reporter: Ce s-a schimbat, ce a fost hotărâtor în acest parcurs?) Să știi că, apropo de moment, Sorana simțea. Cred că s-au aliniat planetele cu Thomas (n.r. antrenorul Thomas Johansson). Eu am o vorbă pe care i-am spus-o Soranei de când era mică și muncea: va ieși soarele și pe strada ta. Acum e primăvară… și a răsărit!

Anul acesta, chiar am avut un gol în stomac, atunci când un comentator a spus că este a șaisprezecea participare a ei la Australian Open. Realizezi, să faci, atâția ani, drumul ăsta până acolo. E tare greu. Și ea a vrut ca, la sfârșitul carierei, că are totuși o vârstă, să tragă, să dea tot ce poate. Acum este într-o fază în care este sănătoasă, s-a refăcut după accidentarea de la umăr, de anul trecut, a muncit în extrasezon și, mă repet, dar trebuie să o fac, cel care i-a aliniat planetele a fost Thomas Johansson, care este un om extraordinar“, a declarat Liliana Cîrstea pentru prosport.ro.

Reclamă
Reclamă

Thomas Johansson e antrenorul care a ”transformat-o” pe Sorana Cîrstea. După sfertul de finală de la Indian Wells, a urmat semifinala de la Miami. Fostul campion de la Australian Open a dezvăluit care sunt lucrurile la care a trebuit să muncească cel mai mult pentru ca Sorana să devină o jucătoare care pare că poate bate pe oricine din circuit, în acest moment.

Am primit un telefon, în octombrie. Am vorbit cu Sorana. Ea căuta un antrenor. O știam pe Sorana de mulți ani, pentru că a apărut în tenis la o vârstă fragedă. Știam cine e și cum joacă și cât de bine joacă. Am spus să încercăm și iată-ne aici. Sunt foarte fericit să lucrez cu ea.

Este o fată drăguță, e foarte relaxată în afara terenului. Pe teren, poate deveni emotivă. Pentru ea, nu e vorba despre loviturile în sine, ci e vorba de a încerca să se calmeze un pic pe teren și să citească jocul mai bine, ceea ce face foarte bine acum”, a spus Thomas Johansson, pentru digisport.ro.

Reclamă

Câţi bani va câştiga Sorana Cîrstea şi pe ce loc va urca după Miami Open

Înaintea meciului din sferturile turneului de la Miami, Soranei Cîrstea îşi asigurase nu mai puțin de 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA. După ce a reuşit surprisa şi cu Sabalenka, reprezentanta noastră a dat un adevărat „tun” financiar.

Pentru accederea în semifinalele competiţiei din Florida, Cîrstea va primi 352.635 de dolari şi 390 de puncte WTA. Campioana va încasa 1.262.220 de euro! Sorana va face un salt important şi în circuitul mondial. Românca urcă până pe locul 41 WTA. În momentul de faţă este pe locul 74 mondial.

Până să ajungă la Miami Open, Sorana Cîrstea câştigase 7.778.860 de dolari în întreaga carieră.

Sorana Cîrstea urcă 33 de locuri în clasamentul WTA, după ce s-a calificat în semifinale, la Miami. Sportiva noastră a avut o nouă prestație extraordinară și a reușit să treacă de numărul 2 mondial.

Grație acestei performanțe, Sorana Cîrstea va urca 33 de poziții în clasamentul WTA. Aflată pe locul 74 înainte de startul turneului, „Sori” va urca cel puțin până pe locul 41.

În plus, în eventualitatea în care va reuși să câștige titlul la Miami, Sorana Cîrstea va fi clasată în primele 25 de locuri, în funcție de celelalte rezultate de la turneul din Florida. Ar depăşi-o astfel pe Simona Halep!

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:48
La ce echipă vrea să se transfere Robert Lewandowski. Atacantul a început deja discuțiile
19:24
„Dacă ne luăm după loturi, ar trebui să nu ne mai prezentăm”. Gică Popescu știe care e atuul României în barajul cu Turcia
19:12
Andrei Nicolescu nu a stat pe gânduri, când a fost întrebat de transferul lui Blănuță: „Da”
19:05
Alexandru Dobre, anunț despre viitorul lui la Rapid după ce a aflat că va fi urmărit la derby-ul cu FCSB
18:55
VIDEODeian Sorescu, gol atipic în Rizespor – Gaziantep! Cum a punctat fotbalistul român
18:33
„A fost o onoare”. Cosmin Olăroiu, mesaj de adio înaintea posibilei plecări de la naționala Emiratelor Arabe Unite
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 3 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 4 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 5 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 6 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el
Citește și