În weekend-ul acesta, la Marele Premiu al Spaniei, am putea vedea la lucru un pilot de 17 ani. Există multe speculații că Andrea Kimi Antonelli – care în prezent este în anul inaugural în F2, la echipa PREMA Racing -, ar putea debuta testând pentru Williams, iar de la anul l-ar putea înlocui pe Hamilton la Mercedes.
Pentru a-i permite lui Andrea Kimi Antonelli să piloteze în „Marele Circ”, FIA a operat două schimbări de regulament. Luna trecută, cei de la Williams au cerut o primă dispensă de vârstă pentru ca italianul (născut pe 25 august 2006) să poată testa monopostul lor într-una din zilele de vineri. Antonelli nu are nici măcar permis de conducere, care, în țara sa de baștină se poate obține doar de la 18 ani. O a doua cerere a venit chiar de la Mercedes.
Ca urmare, FIA a scos condiția că un pilot de F1 trebuie să aibă permis de conducere și a coborât și vârsta de obținere a Superlicenței de pilotaj în F1, de la 18 la 17 ani. Această barieră de vârstă fusese introdusă în 2015, când Max Verstappen, care avea pe atunci sub 18 ani, a devenit cel mai tânăr pilot din toate vremurile în F1, debutând la Toro Rosso.
Ce diferență față de modul în care, acum niște ani, FIA l-a tratat pe tizul lui Kimi din Finlanda, Raikkonen! Cel de-al doilea prenume al italianului are următoarea explicație: tatăl lui, el însuși pilot de curse, e fan Ferrari și, totodată, suporter al lui Raikkonen. Or, pe 25 august 2006, când Andrea Kimi venea pe lume, Kimi cel mare era în negocieri avansate cu Ferrari, deal-ul fiind anunțat până la urmă pe 10 septembrie.
Cum a intrat Kimi Sr. în Formula 1
(Apropo, o întrebare: nu vă e dor de Kimi Raikkonen și de atitudinea lui mereu cool? Mie îmi lipsește mult. Adoram minimalismul vorbelor sale și nesupunerea față de reguli de care dădea dovadă.)
Există asemănări pregnante între poveștile de viață ale celor doi Kimi. Raikkonen a avut și el nevoie de o superlicență de pilotaj, dar nu din motive de vârstă (avea 21 de ani). În toamna lui 2000, concurase în doar 23 de curse de monopost, în Formula Renault. În acel sezon câștigase 13 dintre cele 20 de curse, ceea ce l-a făcut pe Peter Sauber să-l invite să testeze monopostul său la Mugello.
Părinții lui Raikkonen nu erau înstăriți și finlandezul nu avea sprijinul unui sponsor puternic. Tatăl lui, Matti, care lucra în construcții, a trebuit să-și mai ia joburi de noapte, ca șofer de taxi și ca om de ordine într-o discotecă, pentru a-i asigura fiului cel mic banii necesari curselor de karting.
Așadar, în toamna lui 2000, FIA nu a vrut, inițial, să-i acorde finlandezului superlicența de a concura în F1. Președintele de atunci al forului, Max Mosley, a afirmat că, pentru a demonstra că un driver poate pilota în “Marele Circ”, trebuie mai întâi să fi alergat în F3 sau în F3000. Piloți precum Jacques Villeneuve sau Barrichello s-au opus și ei vehement, susținând că un pilot fără experiență pe grila de start le poate pune viața în pericol.
Gândiți-vă la chestia asta! Cu numai 12 luni înaintea momentului în care se așeza în fața volanului unui monopost de Formula 1, Kimi Raikkonen făcea karting. Ce salt uluitor!
Eschimosul de la Mugello
Ca să nu afle echipele rivale de faptul că un tânăr pilot testa pentru Sauber, i-au pus numele de cod „Eskimo”, pentru că o companie producătoare de înghețată îi sponsorizase participarea.
Încă din cea de-a doua zi de teste, Kimi a scos un timp mai bun cu jumătate de secundă decât pilotul de teste al celor de la Sauber, Pedro Paulo Diniz. Când Jacky Eeckelaert, cel care avea să-i devină inginer de cursă, l-a întrebat pe Kimi ce crede că ar trebui făcut astfel încât mașina să fie mai confortabilă, puștiul a ridicat spre el o pereche de ochi albaștri candizi și a răspuns, în stilul care avea să devină apoi trademark: “Nu știu, Jacky. Eu te ascult pe tine. Doar pilotez mașina.”
Michael Schumacher, care testa la Mugello pentru Ferrari în același timp, a declarat că a fost impresionat de puștiul finlandez și l-a susținut pentru obținerea superlicenței. În acea sesiune, Michael, cu un monopost Ferrari extraordinar, din seria monoposturilor cu care în 2001 avea să obțină titlul, atât la piloți, cât și la constructori, la fel ca în sezonul precedent și în alte câteva dintre sezoanele ce aveau să vină, a fost mai rapid decât Kimi Raikkonen, într-un monopost Sauber cu care de-abia făcuse cunoștință, cu doar 0,7 secunde.
La părerea germanului s-au raliat și alte voci, iar Kimi a primit dreptul de a pilota în F1. Povestea e aici și e delicioasă.
Apoi, în prima cursă de Formula 1 a lui Kimi Raikkonen, Marele Premiu al Australiei din 2001, finlandezul a obținut un punct, cu o echipă care nu era printre primele cele mai bune trei formații din F1. De unde se vede că nu viața celorlalți piloți o punea el în pericol, ci mai degrabă punctele.
Așa a început povestea lui Kimi Raikkonen în F1, lăsându-i pe toți cu gura căscată. Să ne pregătim, așadar, și pentru povestea în Formula 1 a lui Andrea Kimi Antonelli. Poate începe chiar poimâine.
- Piloţii din Formula 1 se plâng de mirosul puternic de canabis de la circuitul din Las Vegas: „Toată lumea ar ieşi pozitiv”
- Calificările Marelui Premiu din Las Vegas sunt de la ora 08:00, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY! Marea cursă e duminică, de la 08:00
- Ferrari pariază pe viteză în Las Vegas! Analiza lui Adrian Georgescu