Închide meniul

Moara unde se macină piloți! Adrian Georgescu, despre marea problemă a celor de la Red Bull după primele Grand Prix-uri din noul sezon

Adrian Georgescu Publicat: 24 martie 2025, 8:41 / Actualizat: 24 martie 2025, 12:13

Comentarii

Moara unde se macină piloți. Uneori am senzația că Red Bull lansează piloți în spațiu cu o praștie uriașă doar pentru a vedea în câte bucăți se sparg la aterizare. Ocuparea postului de pilot secund la Red Bull e ca un concurs în care câștigătorul are numai de pierdut.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Uitați-vă la Alex Albon, un pilot dotat cu niște calități umane remarcabile, care îi permit să vorbească extrem de apreciativ despre fostul său coleg, Max Verstappen. Contrazice o teorie, că Red Bull construiește mașini strict pentru Verstappen, deși chiar această teorie i-ar fi putut permite să-și găsească scuze. ”Nu”, spune, ”Max e foarte rapid pe orice mașină l-ai pune”. Dar chiar și Albon a plecat de la Red Bull, spunând că mediul era toxic.

După mine, parte din această toxicitate vine de la Helmut Marko, 81 de ani, directorul Red Bull Junior Team, cel care se ocupă cu descoperirea și promovarea piloților tineri. Este, în același timp, omul numărul 2 în organigrama echipei mari. Dintr-un alt punct de vedere, este de fapt, omul numărul 1, pentru că Max Verstappen condiționează rămânerea sa la Red Bull de rămânerea lui Marko.

O istorie neplăcută

De-a lungul timpului, au fost multe episoade neplăcute legate de Helmut Marko. A anunțat plecarea lui Coulthard înaintea anunțului oficial făcut de echipă. A declarat că unul dintre piloții echipei era mai lent decât celălalt, deși primul avea piciorul rupt. A făcut declarații precum ”Bortoleto e un debutant de mâna a doua”, ”Perez o fi băut ieri tequila”, ”Perez e sud-american și de aceea nu se poate concentra”, ”Isack Hadjar a plâns puțin în fața camerelor de luat vederi. A fost extrem de penibil”. Și multe altele.

Un pilot submediocru

În primul rând, să fiu iertat, Helmut Marko a fost la vremea lui un pilot submediocru. Da fapt, în două sezoane, 1971 și 1972, a cucerit zero puncte în Formula 1.

Reclamă
Reclamă

Bineînțeles, nu abilitățile sale de pilot sunt în discuție aici, ci cele manageriale. Totuși, nu te poți referi la piloți mult mai buni decât ai fost tu vreodată cu atâta lejeritate, ca să nu spun răutate.

Helmut Marko a sprijinit și promovat piloți excepționali, ca Sainz, Vettel sau Verstappen, lucru pentru care merită apreciere. Pe alții i-a tratat însă oribil și i-a distrus.

Funcționează călirea prin critică?

Moara unde se macină piloți îi transformă pe mulți dintre aceștia în făină. Acum a venit rândul lui Liam Lawson, promovat la Red Bull Racing alături de Verstappen.

Reclamă

Oare chiar funcționează această metodă: ”călirea” prin critică? Eu cred că nu.

E ca și cum fratele tău câștigă an de an Olimpiada Internațională de matematică. Iar tu ești ”doar” un elev de zece pe linie la această materie. Tatăl tău nu vede însă că ai 10 pe linie. În fiecare seară, îți zice că, pe lângă fratele tău, ești o mediocritate. Te face asta mai bun? Nu. Te năruie încet-încet.

De fapt, poate că Helmut Marko e persoana care trebuie călită prin propriile metode. Multe dintre deciziile Red Bull de a promova piloți s-au dovedit ulterior greșite. De fapt, de la lovitura de maestru din 2014, când a insistat pentru aducerea lui Max Verstappen la Red Bull, deși acesta nu trecuse prin F2, nu a mai promovat un pilot excepțional. Sau poate că printre cei promovați vor fi fost și piloți excepționali, dar nu am ajuns s-o aflăm, căci declarații precum ”X este extrem de penibil” le-au retezat aripile.

Alegeri greșite și neasumate

Tot el a făcut o afirmație anul trecut, când se punea problema alegerii între Tsunoda și Lawson drept al doilea pilot al echipei. ”Tsunoda e mai rapid, dar face prea multe greșeli, are prea multe izbucniri de mânie, Lawson e mai puternic mental”. Ca urmare a fost ales Lawson. Acum, după trei curse slabe ale lui Lawson, a început bușirea lui la temelie. ”Lawson nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor”, a afirmat octogenarul.

După părerea mea, Max Verstappen e cel mai bun pilot de Formula 1 din ultimii ani. Capacitățile sale de a extrage viteză dintr-un monopost sunt, după cum spunea Albon, ”eye-watering”. Dar o echipă are nevoie de doi piloți buni. Un al doilea pilot bun e necesar pentru dezvoltarea monopostului, pentru jocul tactic din timpul curselor, pentru motivarea lui Max însuși. Oricum, niciun pilot care ar fi putut veni la Red Bull în locul lui Perez nu i-ar fi putut face față olandezului.

Sacii din căruță

Nu călești un om repetându-i cât de mult greșește. Înfigerea unui cuțit în spate nu e tratament chirurgical.

E ca și cum ai avea doi cai înhămați la căruță, unul foarte puternic și unul obișnuit. Iar tu, ca vizitiu, îl biciuiești până la sânge pe cel obișnuit pentru a-l aduce la viteza celuilalt. Dar astfel nu faci căruța să meargă mai iute. Dimpotrivă.

Pentru că nu are un pilot secund puternic, Red Bull nu se mai apropie de titlul la constructori. Însă acest titlu – mai important, din punct de vedere economic, pentru că banii se împart după poziția ocupată în acest top – nu pare foarte interesant pentru austriac, cât timp Max ia titlul. Sacii lui sunt deja în căruță, indiferent cât de rapidă e aceasta.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
16:54
Andrei Nicolescu, dat pe spate de transferul lui Adrian Mazilu: “Un moment de referință pentru Dinamo”
16:45
UPDATEUltimele ore de mercato din vara lui 2025! Mutări spectaculoase pe bandă rulantă
16:41
Care e echipa favorită să îl transfere pe Adrian Rus, jucător dorit şi de Gigi Becali
16:35
Ianis Hagi şi-a decis viitorul! Echipa cu care va semna dacă nu apare o ofertă dintr-un campionat de top
16:32
David Popovici, protagonist pe pagina oficială a Jocurilor Olimpice. Campionul român a numit “locul său fericit”
16:11
SuperFAZE, luni noapte, 00:30, Antena 1! Adrian Ilie comentează momente de legendă cu România la Cupa Mondială!
1 VIDEOAlex Musi a fost în tribune la FCSB – Aberdeen 3-0! Gestul pe care l-a făcut Gigi Becali atunci când l-a văzut 2 Dorinel Munteanu, ofertă surpriză din România! Răspunsul a venit pe loc 3 Jucătorul care le-a atras atenția specialiștilor după Dinamo – Hermannstadt: “Începe să-l facă uitat” 4 Dennis Man, protagonist într-o seară “neagră” pentru PSV. De 57 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva 5 Mirel Rădoi, reacţie dură după Botoşani – Universitatea Craiova 1-1: “N-am crezut că mai văd aşa ceva în 2025” 6 Gigi Becali a anunţat un transfer de urgenţă la FCSB, după meciul cu CFR Cluj
Citește și