Prim-ministrul Scoţiei, John Swinney, a propus, luni, ca ziua de 15 iunie 2026 să fie declarată zi liberă, pentru a permite tuturor scoţienilor să urmărească debutul echipei naţionale la Cupa Mondială împotriva Haiti, programat în noaptea de 14 spre 15 iunie, la ora 2 dimineaţa (ora Scoţiei).
Coechipierii lui Scott McTominay vor disputa primul lor meci la Cupa Mondială după cea din 1998 în noaptea de 14 spre 15, la ora 2 (ora Scoţiei) împotriva naţionalei din Haiti, la Boston (Statele Unite).
Premierul Scoţiei a propus o zi liberă pentru ca scoţienii să poată urmări debutul la World Cup 2026
„Entuziasmul generat de victoria epică împotriva Danemarcei (4-2, pe 18 noiembrie) ne-a reamintit cât de important este fotbalul în ţara noastră”, a scris premierul John Swinney pe site-ul guvernului.
„Vrem să ne asigurăm că cât mai mulţi oameni posibil pot sărbători succesul echipei. Nu este doar un eveniment sportiv istoric, ci şi o ocazie pentru Scoţia de a străluci pe scena internaţională, de a atrage companii şi turişti. De aceea, voi propune ca luni, după meciul nostru de deschidere, să fie zi liberă naţională, indiferent de rezultatul meciului”, a adăugat premierul.
Măsura trebuie să obţină încă aprobarea regelui Charles al III-lea, în urma unei şedinţe a Consiliului Privat, pentru a fi ratificată.
World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.
- Gestul făcut de Ferran Torres care i-a atras atenția lui Donald Trump: „A făcut-o cu cele mai bune intenții”
- Vozinha a semnat! Clubul la care va juca portarul care a impresionat la Cupa Mondială 2026
- „Cred că a decis că finala va fi ultimul său meci la națională”. Leo Messi, dat de gol de propriul său coleg
- „De netolerat, inacceptabil”. Luis de la Fuente a vorbit în premieră despre scandalul făcut de argentinieni la CM
- Fotbalistul din Serie A care a fost la Cupa Mondială, prins drogat la volan
































