Mai mulți jucători din echipa Farului și directorul sporiv al clubului au avut ceva de împărțit cu arbitrii partidei cu CFR Cluj în drumul spre vestiare. Totul a pornit de la finalul controversat, atunci când „marinarii” nu au primit o lovitură de la 11 metri în minutul 90+1.
CFR Cluj a învins-o pe Farul cu 2-1 în deplasare și s-a calificat matematic în play-off, ajungând la a 10-a victorie consecutivă sub comanda lui Daniel Pancu. Duelul de la Ovidiu nu a avut un final extrem de liniștit, pentru că în prelungiri constănțenii au cerut lovitură de la 11 metri.
Totul a plecat de la o centrare înspre careul mic a lui Popa, moment în care Doicaru a fost ținut de Marian Huja. Jucătorii Farului au cerut penalty, însă Florin Andrei a lăsat jocul să continue. Centralul nu a fost notificat să revadă faza nici de colegii din camera VAR, Ionuț Coza și Sebastian Gheorghe.
Scandal pe tunel după Farul – CFR Cluj
Potrivit digisport.ro, după cele întâmplate, mai mulți membri din tabăra Farului au protestat vehement la vestiare. Directorul sportiv Zoltan Iașko, alături de antrenorul Ianis Zicu și jucătorii Ionuț Vînă și Denis Alibec au fost implicați într-un scandal cu arbitrii.
Încă de când s-a decis pe teren ca jocul să continue la faza controversată, o parte din fotbaliștii și staff-ul echipei s-au arătat extrem de supărați pe gazon. Se pare că totul a continuat și la vestiare într-un mod mai intens și violent.
Concret, cei de la Farul au cerut socoteală în legătură cu penalty-ul neacordat. După meci, Marius Avram a intrat în direct și a spus că „marinarii” ar fi trebuit să primească lovitură de la 11 metri atât la acea fază, cât și la alta petrecută tot în partea a doua.
- Sepsi – CFR Cluj LIVE SCORE (18:30). Clujenii lui Marius Șumudică, neînvinși de trei etape. Echipele de start
- FCSB nu mai sperie pe nimeni! Preşedintele clubului din Liga 1 regretă că nu joacă acum cu echipa lui Becali: „Ăsta-i fotbalul”
- Mihai Stoichiţă a răbufnit! Semnal de alarmă pentru fotbalul românesc: „Plăteşti 10 proşti”
- Cornel Dinu știe cu cine se va lupta Dinamo pentru câștigarea titlului! Cum comentează transferurile făcute
- Ciprian Marica a identificat următorul ”produs” de export de la Dinamo: „Se pot obține bani pe el”

































