Ilie Dumitrescu a analizat din studio ce s-a întâmplat în semifinala Cupei României dintre Dinamo și Universitatea Craiova, câștigată de olteni după executarea loviturilor de departajare. Componentul Generației de Aur a vorbit despre meciul propriu-zis și a remarcat și doi fotbaliști, ambii din tabăra lui Filipe Coelho, mai exact Anzor Mekvabishvili și Carlos Mora.
Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României la capătul unui meci de-a dreptul dramatic cu Dinamo. Condusă de alb-roșii în prelungiri, oltenii au restabilit egalitatea în minutul 119 prin Adrian Rus și au trimis meciul la penalty-uri, unde Laurențiu Popescu a apărat două lovituri, ale lui Danny Armstrong și Georgi Milanov.
Ce a spus Ilie Dumitrescu după Dinamo – Univ. Craiova
După meciul de pe Arena Națională, Ilie Dumitrescu a fost unul dintre experții care au analizat în cadrul unei emisiuni ce s-a întâmplat pe teren. Fostul jucător al Stelei crede că Dinamo și Universitatea Craiova și-au împărțit reprizele din timpul regulamentar, însă în prelungiri oltenii au fost mai buni, chiar dacă erau la un pas de eliminare.
În ceea ce privește remarcații săi, Dumitrescu i-a numit pe Anzor și pe Mora, cei care au creat faza golului egalizator al lui Rus. Gruzinul a centrat, iar fotbalistul din Costa Rica i-a așezat mingea în fața porții fundașului lui Coelho, care a povestit după meci cum a fost aproape să fie schimbat.
„Din punctul meu de vedere, prima repriză a fost a Craiovei. Kopic a mutat foarte bine după pauză, a trecut într-un sistem cu 3 fundași centrali, l-a scos pe Musi și l-a introdus pe Duțu, cu Țicu și Sivis pe părțile laterale. Mi-a plăcut Dinamo, a fost echipa mai bună în repriza a doua.
În schimb, în prelungiri, din punct de vedere fizic, mai bine Craiova. Chiar dacă a înscris Dinamo prima, Craiova a dominat, a fost mai bună în prelungiri. Dinamo a fost foarte aproape, dar nu a mai putut să pună probleme, să țină de minge… N-a mai avut resurse.
În schimb, trebuie să-i remarc pe Anzor și pe Mora, care au făcut un joc extraordinar în seara asta. Cu două minute înainte de golul egalizator, Anzor a centrat, Mora cu capul, a apărat Epassy. Același scenariu (n.r. la golul Craiovei), aceeași pasă, atacă bine în spatele lui Țicu, centrare Mora și Rus a înscris. Iar la penalty-uri au bătut foarte, foarte bine jucătorii Craiovei„, a spus fostul mare atacant român, potrivit digisport.ro.
Universitatea Craiova o va întâlni în finala Cupei României pe Universitatea Cluj pe 13 mai, într-un ultim act care se va disputa la Sibiu.
- Pierdere pentru Rapid la meciul cu Poli! Marian Aioani a ieşit accidentat! Ce a spus înlocuitorul lui
- „Lenţi, şi în gândire, şi în mişcare” Daniel Pancu şi-a „certat” jucătorii, apoi a anunţat un obiectiv uriaş pentru Rapid!
- Poli Timişoara – Rapid 0-2. Giuleştenii, victorie cu două goluri după minutul 80! Rezultatele zilei din Cupa României
- „Sunt jucători cu probleme” Filipe Coelho s-a plâns după victoria la limită cu Bacău! Ce a spus de Roux, eliminat la debut
- „Rușinos”. Dani Coman a anunțat ce urmează la FC Argeș, după dezastrul cu FCSB din Cupa României
































