Responsabilul echipei de la Casa Albă însărcinată cu organizarea Cupei Mondiale de fotbal, Andrew Giuliani, a afirmat, marţi, că refuzul intrării în Statele Unite a unui arbitru somalez şi refuzul acordării vizelor oficialilor din echipa naţională a Iranului au fost determinate de “motive întemeiate”, informează AFP.
Arbitrul somalez Omar Artan, în ciuda faptului că deţinea o viză de Statele Unite, i-a fost refuzată intrarea sâmbătă la sosirea sa, iar FIFA a anunţat apoi că nu va arbitra în timpul turneului.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Casa Albă, reacţie oficială după ce arbitrul somalez nu a putut intra în SUA: “Motive întemeiate”
“Până în prezent, 35 de echipe au putut intra în Statele Unite. Niciun jucător sau antrenor nu a fost refuzat la intrare”, a declarat Giuliani în timpul unei discuţii organizate de grupul de experţi Atlantic Council la Washington.
“Au existat oficiali cărora li s-a refuzat intrarea şi pe bună dreptate”, a declarat el, invocând necesitatea de a-i împiedica pe cei “rău intenţionaţi să intre în ţară sub pretextul Cupei Mondiale”, care începe joi.
“A existat un arbitru căruia nu i s-a permis să intre. Nu pot intra în detalii, dar ceea ce vă pot spune este că a fost dintr-un motiv foarte bun”, a asigurat oficialul de la Casa Albă, menţionând discuţiile cu secretarul pentru securitate internă, Markwayne Mullin, şi cu responsabilul Poliţiei de Frontieră (CBP).
CBP a justificat refuzul intrării lui Omar Artan, care a arbitrat şi la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN 2025), invocând “probleme legate de verificarea antecedentelor”.
Cu toate acestea, un oficial al Departamentului de Stat al SUA a declarat marţi seară că arbitrul avea “legătură cu persoane suspectate de apartenenţa la organizaţii teroriste”, ceea ce “l-a făcut pe călător neeligibil pentru intrare” în Statele Unite.
Între timp, aproximativ cincisprezece membri ai staffului tehnic al echipei naţionale a Iranului au fost refuzaţi pentru a acordarea vizelor americane.
“Tot stafful tehnic al echipei iraniene poate intra. Există însă oficiali iranieni care nu pot intra, din nou din motive foarte întemeiate”, a adăugat dl Giuliani, fără a oferi detalii.
Incertitudinea privind obţinerea vizelor pentru SUA, din cauza conflictului în curs din Orientul Mijlociu, a obligat echipa naţională a Iranului să îşi mute cartierul general de la Tucson (Arizona), în Tijuana, Mexic, deşi îşi joacă cele trei meciuri din grupă în Statele Unite.
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din-Statele-Unite, Canada şi Mexic
- „A fost greu pe ‘Oblemenco’”. Sorin Cârțu, reacție fermă după ce Jovo Lukic a marcat la Campionatul Mondial
- Ultimele vești după ce naționala Angliei a fost victima hoților în SUA. Ce se întâmplă cu echipamentul jucătorilor
- Cât poate încasa U Cluj în schimbul lui Jovo Lukic, după golul marcat în Canada – Bosnia 1-1: „Au avut ofertă”
- Ce „talisman” norocos are jucătorul Spaniei la Campionatul Mondial: „L-am avut și la EURO”
































