Fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal a Canadei, Alphonso Davies, nu este refăcut complet după o accidentare şi nu va juca în primul meci, cu Bosnia-Herţegovina, la Cupa Mondială 2026, vineri, la Toronto, a anunţat selecţionerul Jesse Marsch.
‘‘I-am făcut ieri (miercuri, n.r.) un RMN. A arătat semne foarte pozitive şi că se vindecă incredibil de bine, aproape complet. Dar nu va fi disponibil mâine. Sperăm cu adevărat că în zilele următoare sau săptămâna viitoare putem accelera lucrurile şi îi putem oferi o şansă să joace’‘, a explicat antrenorul american.
- Canada – Bosnia e azi, de la ora 22:00, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
Alphonso Davies va rata Canada – Bosnia, de la Campionatul Mondial
Fundaşul stânga al echipei Bayern München a jucat foarte puţin în acest sezon, după o serie de accidentări, inclusiv o accidentare la ischiogambieri suferită la începutul lunii mai împotriva lui Paris Saint-Germain în Liga Campionilor.
Iniţial tratat în Bavaria, fundaşul de 25 de ani a început o cursă contracronometru pentru a se recupera la timp pentru Cupa Mondială şi s-a alăturat coechipierilor săi abia pe 31 mai.
Mijlocaşul defensiv Stephen Eustaquio va purta banderola de căpitan pentru primul meci de acasă al Canadei la Cupa Mondială, în Grupa B, în care va mai întâlni Qatarul (19 iunie) şi Elveţia (24 iunie).
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”

































