„S-a pus, nu?!” Isak a făcut show și la finalul meciului! Ce voia să afle de la reporter

Sebastian Ujica Publicat: 15 iunie 2026, 7:55

Comentarii
S-a pus, nu?!” Isak a făcut show și la finalul meciului! Ce voia să afle de la reporter

Alexander Isak a marcat un gol și a pasat la alte două reușite în victoria Suediei cu 5-1 în fața Tunisiei / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Suedia a făcut scor în primul meci de la Campionatul Mondial. S-a distrat cu Tunisia, cea pe care a învins-o cu 5-1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48 de echipe, a început pe 11 iunie, urmând ca finala să se dispute pe 19 iulie. Toate meciurile de la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic vor fi transmise în Universul Antena.

Isak, un pericol permanent pentru Tunisia

Unul dintre cei mai periculoși jucători ai Suediei pe tot parcursul meciului a fost atacantul celor de Liverpool, Alexander Isak. El chiar a primit premiu la final pentru jucătorul meciului.

„Un sprijin incredibil aici, pe stadion. Chiar și din partea mexicanilor s-a putut simți susținerea, ceea ce a fost extraordinar de frumos. Cred că am făcut o performanță fantastică de la început până la sfârșit. Am avut o perioadă după ce am primit gol și, până la pauză, am pierdut puțin controlul, dar am revenit în a doua repriză și am menținut același nivel pe care l-am avut la începutul meciului. E clar că dacă primești gol, mai pierzi puțin din avânt. Însă acel gol a venit un pic de nicăieri, dintr-o aruncare lungă de la margine. Așa că, din punct de vedere al jocului, nu cred că am pierdut chiar atât de mult.

Pentru mine, acesta este un mediu diferit. În acest mediu este ca și cum ai lua-o de la capăt, este Campionatul Mondial. Este incredibil de plăcut că noi, ca echipă, am început atât de bine, dar și pentru mine personal.

Reclamă
Reclamă

M-au întrebat acolo, când am avut pauza de hidratare. Iar eu am spus că nu plec nicăieri. Așa că am fost lăsat să joc în continuare. Însă știi cum e, când jucăm un fotbal bun și te simți în formă, primești un impuls de energie. Cu siguranță asta m-a ajutat să rezist atât de mult” a spus Alexander Isak în interviul de după partidă.

Pe lângă golul de 2-0, Isak a dat și două pase de gol. Mai întâi pentru Gyokeres, cel care a dus scorul de 3-1, dar și în minutul 84 când devierea lui l-a scăpat de offside pe coechipierul său, Svandberg. Isak a vrut să se asigure că intervenția lui chiar a contat decisiv și l-a întrebat pe jurnalist: „A fost pasă de gol la faza aia, nu?”. Când acesta a confirmat, Isak a încheiat cu un singur cuvânt: „Excelent!”.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va avea mai multe goluri marcate la Mondiale la finalul World Cup 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
4:00

VIDEOGhana – Panama 1-0. Victorie dramatică pentru africani, cu gol marcat în minutul 90+5

3:37

Thomas Tuchel a lăudat un jucător, după ce Anglia a învins spectaculos Croaţia, la Mondial: “A fost grozav”

2:01

Harry Kane a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul Angliei, la pauza meciului cu Croaţia: “S-a văzut în repriza a doua”

1:37

Anglia a rupt “blestemul”, după victoria cu Croaţia de la Mondial. Ce s-a întâmplat pentru prima dată după 24 de ani

0:51

Anglia – Croaţia 4-2. Show total la Dallas. Englezii au câştigat cel mai frumos meci de la Cupa Mondială 2026

0:50

Uzbekistan – Columbia LIVE VIDEO (05:00), pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Asiaticii debutează la Campionatul Mondial

1 Gigi Becali s-a răzgândit! Nu-i mai prelungeşte contractul. O nouă plecare de la FCSB 2 FCSB, transfer nou! Jucătorul vine direct la reunire și acoperă un post deficitar 3 Rapid l-a transferat pe Tobias Christensen. Unde a plecat şi câţi bani încasează Şucu 4 Imaginea care spune totul! Reacţia genială a lui Erling Haaland după hattrick-ul lui Lionel Messi la Cupa Mondială 2026 5 Tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar din Conference League. Cu cine joacă CFR Cluj și FCSB 6 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
Citește și