Jucătorii naţionalei Spaniei au luat o decizie clară înainte de meciul contra celor din Insulele Capului Verde, primul de la Cupa Mondială 2026 ce are loc în Statele Unite, Canada şi Mexic.
„Furia Roja” este considerată a fi una dintre favorite la câştigarea trofeului, mai ales că ibericii au triumfat la ultimul Campionat European, când au învins în finală reprezentativa Angliei, cu 2-1.
Spaniolii nu vor să primească bani dacă nu fac o figură frumoasă la Cupa Mondială
În aceste condiţii, fotbaliştii naţionalei Spanie au vorbit între ei şi au decis să nu încaseze vreun ban dacă nu reuşesc să ajungă măcar în faza sferturilor de finală. Astfel, ibericii vor să arate că sunt foarte concentraţi şi hotărâţi să facă un turneu final memorabil, fanii sperând să se încheie cu acelaşi deznodământ ca în 2010, notează L’Equipe.
Atunci trofeul a fost câştigat de Spania după o finală în care au triumfat în faţa celor din Olanda, datorită unui gol marcat de Andres Iniesta în prelungirile partidei disputată în Africa de Sud. Rămâne însă de văzut dacă fotbaliştii lui Luis de la Fuente se vor ridica la nivelul aşteptărilor.
Spania a dezamăgit la Cupa Mondială din 2022, după ce a fost eliminată de Maroc
Ultima Cupă Mondială, din 2022, din Qatar, a fost una de uitat pentru spanioli, care au părăsit competiţia în faza optimilor, după un duel cu Maroc. Africanii au reuşit să câştige duelul în urma loviturilor de departajare, acolo unde pentru iberici au ratat Sarabia, Busquets şi Soler, 3 jucători care nu se află în lotul ales de Luis de la Fuente în 2026.
Desigur, turneul final din Qatar s-a încheiat după finala dintre Franţa şi Argentina, care a fost o partidă extrem de spectaculoasă. Sud-americanii au câştigat trofeul după loviturile de departajare, asta după ce a fost egal, 2-2, în urma primelor 90 de minute, şi 3-3 după 120 de minute.
- Arbitrul de la finala Cupei Mondiale a rupt tăcerea. Ce a spus despre Messi și meciul câștigat de Spania
- Cucurella şi-a tatuat chipul lui de la Fuente pe corp, aşa cum a promis! Cum arată acum
- A venit verdictul! VAR-ul a greşit când l-a eliminat pe Embolo cu Argentina: „Utilizare abuzivă a asistenţei video”
- Cupa Mondială a recordurilor! Bornele fantastice atinse pe durata turneului final
- OFICIAL | Golul lui Sidny Lopes Cabral cu Argentina, cel mai frumos de la Mondial! Ce reuşite a devansat

































