Reprezentativa Iranului a debutat la Cupa Mondială din SUA cu o remiză scor 2-2, cu Noua Zeelandă, într-un meci contând pentru grupa G şi disputat la Los Angeles.
Iranienii îşi au cantonamentul în Mexic și călătoresc în SUA doar pentru meciuri. Imediat după disputa cu Noua Zeelandă, iranienii au fost anunţaţi că trebuie să revină rapid în Mexic. Selecţionerul Amir Ghalenoei a făcut scandal, considerând că echipa este “oprimată” pe americani.
”Nu știu de ce ne obligă să ne întoarcem. E foarte ciudat. Alții iau deciziile pentru noi. Noi trebuia să ajungem în Los Angeles cu două zile mai devreme, dar nu ne-au lăsat. Trebuia să dormim aici după meci și să plecăm după prânz, nu ne-au lăsat. Echipa noastră este cea mai oprimată de la Cupa Mondială.
Președintele (n.r. al Federației, Mehdi Taj) este absent. Presa noastră este absentă. Nu avem conducerea Federației aici. Câțiva dintre componenții staff-ului tehnic nu sunt aici. Cei din staff-ul tehnic prezenți au fost nevoiți să facă și lucruri administrative. De asta suntem cea mai oprimată echipă. În ciuda tuturor celor întâmplate, jucătorii noștri au făcut un meci bun și am reușit să egalăm de două ori. Am avut câteva probleme. Au fost multe zboruri, escale. N-am avut timp să facem o refacere corectă.
Ni s-a spus că trebuie să plecăm imediat, iar pentru noi recuperarea este esențială, însă ne-au spus că trebuie să ne urcăm în avion și să plecăm la Tijuana. Este un obstacol pentru noi.
A fost un moment foarte important pentru fotbalul nostru. Iranienii ne-au susținut și e foarte bine pentru toată lumea. Ne-au susținut cu toată inima.
Guvernul Mexicului, oamenii din Mexic, oamenii din Tijuana ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Nu ne-a fost greu, pentru că ei chiar ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Ne-au dat energia de care aveam nevoie. Sigur, aș fi preferat să ne întoarcem mâine în Mexic, dar abia așteptăm să fim din nou lângă oamenii minunați din Mexic. În mod normal, trebuia să fim lăsați să stăm aici și să plecăm mâine”, a declarat Amir Ghalenoei, citat de As.com.
- Selecționerul demis în plină Cupă Mondială a fost înlocuit! Vine antrenorul cu o victorie uriașă în CV
- Programul zilei a 6-a de la Campionatul Mondial. Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- Iranianul Mohebi, gesturi şocante la gol. Suporterii au reacţionat: “Nemernic terorist”
- Istorie! Premieră la Cupa Mondială din 1958 încoace în ziua șocului Spania – Capul Verde
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic































