Adrian Mutu a spus-o direct, după Franţa – Spania 0-2: „Principala favorită la titlu”! Remarcaţii „Briliantului”
Adrian Mutu (47 de ani) o consideră pe Spania principala favorită la titlul mondial, după ce naţionala lui Luis de la Fuente a „distrus” Franţa în prima semifinală de la FIFA World Cup. Franţa – Spania 0-2 a fost în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
Mutu i-a remarcat în mod special pe Rodri şi Fabian Ruiz. Totodată, i-au plăcut Cucurella şi Yamal.
Reacţiile lui Adrian Mutu şi Bogdan Stelea, după ce Franţa a dezamăgit în prima semifinală de la Mondial
„Spania a meritat pe deplin victoria. Din momentul ăsta, pentru mine, e favorita principală pentru titlul mondial.
Spania a câştigat ca echipă, s-a văzut jocul colectiv. Mi-au plăcut foarte mult Rodri, Fabian Ruiz, Cucurella, Yamal.
Franţa a prins un meci slab. Nu a ştiut să îi desfacă (n.r: pe spanioli), să joace un altfel de fotbal decât cel pe care spaniolii îl ştiau. Spania a părut o echipă mai matură decât Franţa, care e o echipă plină de individualităţi, dar care nu a jucat ca o echipă.
Rodri şi Fabian Ruiz au fost magistrali la mijlocul terenului. Să nu uităm că Rodri a câştigat Balonul de Aur”, a declarat Adrian Mutu în Studio Mondial de la Antena 1.
„Au fost mult prea conservatori (n.r: francezii). Pot să înţeleg asta la început, numai că i-au lăsat mult timp pe spanioli să paseze la 30 de metri de poarta lor. Au prins încredere, au putut să paseze foarte bine şi între ei şi mai aproape de poarta Franţei.
Francezii nu se sincronizau foarte bine în zone strânse în încercarea de a recupera mingea. Pur şi simplu nu au reuşit să le pună probleme sub nicio formă”, a concluzionat şi Bogdan Stelea.