Mai mulţi suporteri francezi au lansat o petiţie pentru rejucarea meciului Franţa – Spania, prima semifinală a Cupei Mondiale de fotbal 2026, relatează cotidianul belgian Le Soir.
Franţa a ratat calificarea în a treia finală consecutivă de Cupă Mondială. „Les Bleus” au fost eliminaţi în semifinale de Spania (0-2). Este o înfrângere care nu a fost bine primită de unii suporteri, în asemenea măsură, încât a fost lansată o petiţie pentru rejucarea meciului.
Se cere rejucarea partidei din semifinalele Cupei Mondiale
Aceşti fani ai echipei Franţei cer rejucarea meciului, contestând arbitrajul. „În faza care a dus la lovitura de pedeapsă acordată Spaniei, Lamine Yamal a atins mingea cu mâna. Franţa nu ar fi trebuit să primească acel prim gol, care a schimbat complet cursul partidei”, se arată în descriere.
„Sportul trebuie practicat conform regulilor, iar în această seară acestea nu au fost respectate”, se mai arată în petiţia lansată miercuri, care strânsese peste 50.000 de semnături până joi după-amiază.
Didier Deschamps a fost nemulţumit de arbitrajul de la partida dintre Franţa şi Spania
Însuşi Didier Deschamps a criticat vehement arbitrajul lui Ivan Barton. „Are arbitrul nivelul necesar pentru a arbitra o semifinală de Cupă Mondială?”, s-a întrebat selecţionerul Franţei imediat după eliminare, notează agerpres.
Este, evident, absolut imposibil ca meciul să se rejoace. Suporterii francezi vor trebui să se mulţumească să-şi vadă echipa înfruntând Anglia în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru locul al treilea la Cupa Mondială. Între timp, Spania va încerca să cucerească un al doilea titlu mondial, urmând să joace împotriva Argentinei, deţinătoarea trofeului, duminică.
- Lucas Digne și-a turnat cenușă în cap la două zile după Franța – Spania 0-2: „Este sfârțitul unui vis”
- Casa Albă a anunţat oficial că Donald Trump va merge la finala Cupei Mondiale! De ce va lipsi preşedintele Argentinei
- România, printre naţionalele pe care Leo Messi nu le-a învins: doar 4 echipe se pot lăuda cu această performanţă
- Jurnal Antena Sport | Fiesta după remontada
- Jurnal Antena Sport | Piciorul lui Dumnezeu

































