Daniel Pancu a vorbit despre eliminarea celor de la FCSB din Conference League şi a avut o reacţie care poate părea surprinzătoare pentru mulţi.
Tehnicianul de la Rapid spune că ar fi preferat ca echipa sa să fie prezentă în cupele europene şi să piardă, chiar şi la scoruri umilitoare.
Ce a spus Daniel Pancu despre eliminarea celor de la FCSB din Conference League
Pancu a tras concluziile după ce echipele din România nu s-au descurcat foarte bine în meciurile din cupele europene şi a vorbit în special de FCSB, formaţie care nu a avut „foamea” necesară pentru a se califica.
„Aș fi preferat ca Rapid să fie în locul oricărei echipe, să pierdem cu 16-0 în dublă manșă, decât să fiu aici și să comentez. Nu am ce să comentez. Mi-aș fi dorit ca Rapid să fie angrenată în competițiile europene.
De ce nu a reuşit FCSB să se califice mai departe în Conference League
Lumea evoluează. Avem impresia că, dacă ne elimină niște adversari mai slab cotați, este ceva ieșit din comun, dar suntem la fotbal și se poate întâmpla orice. Echipa din Letonia surprinde doar prin locul ocupat în clasament, atât. Sunt jucători buni, iar foamea de performanță a făcut diferența.
FCSB a avut 20 de ocazii în cele două meciuri și a marcat doar trei goluri. Dacă nu ai foame, fotbalul te pedepsește, dar nu este, în niciun caz, o mare tragedie. Celelalte campionate au crescut în valoare, fără îndoială. Cred că Universitatea Craiova va juca în grupe, iar CFR are șansa ei. Va fi din ce în ce mai greu, pentru că întâlnește o echipă nordică, însă șanse există”, a spus Daniel Pancu.
- FCSB vrea să dea lovitura pe piaţa transferurilor: internaţionalul care a impresionat e dorit de Gigi Becali!
- Denis Drăguş îi face Dream Team de titlu lui Gigi Becali! Transferul uriaş la care visează
- Rapid vrea să scape de un fost om de bază! Jucătorul refuză să plece şi vrea să îşi ducă la final contractul
- Gigi Becali, declaraţie de război înainte de Universitatea Craiova – FCSB: „Îi paradesc ca pe ăia de la Dinamo”
- Gigi Becali e convins că a dat lovitura şi că va câştiga milioane multe cu noul transfer de la FCSB

































