Mesajul superb al Ştefaniei Stoica, după victoria de senzaţie a României cu Suedia!
De Bogdan Stănescu
Publicat: 7.12.2024, 10:44
Ştefania Stoica a publicat un mesaj superb pe reţelele sociale, după ce România a învins Suedia cu 25-23 la Campionatul European de handbal.
În urma acestei victorii, România păstrează şanse de calificare în semifinalele competiţiei. România mai are de disputat două meciuri în grupa principală, cu Ungaria şi Polonia. Tricolorele vor întâlni Ungaria duminică, de la ora 19:00, şi Polonia marţi, 10 decembrie, de la ora 16:30.
Ştefania Stoica a avut o postare urmată de un val de entuziasm pe reţelele sociale, după victoria României cu Suedia
România depinde de jocul rezultatelor pentru o calificare uriaşă în semifinalele competiţiei. Tricolorele trebuie să învingă Ungaria şi Polonia, dar e nevoie şi ca Ungaria să fie învinsă de Franţa şi ca Muntenegru să nu adune 4 puncte din ultimele două jocuri, cu Suedia şi Polonia.
„Noi suntem România (We are Romania!)”, a scris Ştefania Stoica pe contul ei de Instagram, după victoria tricolorelor cu Suedia, cu 25-23.
Ştefania Stoica a alăturat mesajului o poză cu tricolorele sărbătorind victoria cu Suedia. Imediat după postarea Ştefaniei Stoica, au început să curgă mesajele de felicitări pentru tricolore.
„Felicitări!”, „Mândri de voi!” şi „Superbă victorie!” au fost doar câteva comentarii postate de fanii români pe contul de Instagram al Ştefaniei Stoica.
Suedia – România 23-25. VICTORIE senzaţională a tricolorelor la EURO 2024. Surpriză de proporţii reuşită de România!
La o zi după ce au fost învinse de Franţa, fetele antrenate de Florentin Pera au reuşit marea surpriză de la EURO 2024. România a învins Suedia cu 25-23.
Pentru România au marcat Bazaliu 8 goluri, Ostase 6, Bors 3, Grozav 3, Popa 2, Lupei 2, Boiciuc 1, iar pentru Suedia s-au remarcat Lindqvist 5, Roberts 4, Lerby 3, după un meci în care tricolorele au şocat adversara în prima repriză, când au condus cu 10-4 (min. 21). În minutul 43, România conducea cu 17-14, dar şi-a pierdut coordonatoarea, Alisia Boiciuc fiind eliminată cu cartonaş roşu pentru un fault dur, chiar dacă involuntar.
Jucătoarea meciului a fost declarată Bianca Bazaliu.
În primul meci din grupa I, tricolorele au cedat cu Franţa, scor 25-30, iar ultimele două partide vor avea duminică, cu Ungaria (19.30), respectiv în 10 decembrie, cu Polonia (16.30). După două etape, România are 2 puncte în clasament.
Ştefania Stoica, după meciul vieţii pentru România, la Campionatul European: „Atitudinea a fost schimbată după pauză”
Ştefania Stoica a fost desemnată jucătoarea meciului România – Serbia 27-25, fiind într-adevăr cea care a schimbat faţa jocului echipei lui Florentin Pera. Tricolorele au fost conduse cu 16-13 la pauză, iar atunci sportiva de la Rapid a dat totul.
Stoica a reuşit 5 goluri, a scos lovituri de la 7 metri şi eliminări. Ea a marcat şi golul care ne-a adus prima oară la egalitate cu Serbia în actul secund, în minutul 46. Evoluţia ei ne-a adus practic caloficarea în grupa principală la EURO, prin blocajul uriaş de la ultimul atac al Serbiei.
„A fost o adevărată luptă. Știam de la început că va fi pe viață și pe moarte cu echipa Serbiei. N-am reușit să începem foarte bine meciul, am știut asta la pauză și am știut că trebuie să ne mobilizăm pentru că nu am acceptat nicio secundă că noi putem pierde meciul acesta.
Atitudinea noastră a fost schimbată după pauză, plus fanii care au avut un mare impact asupra noastră. Ne-au ajutat acolo, din tribune, și ne-au transmis toată energia de care aveam nevoie, le mulțumim pentru că au venit.
Asta ne-am dorit, știam că pot fi vulnerabile, au fost eliminări pe bună dreptate în tabăra lor. Am simțit că nu este doar meritul meu, toată echipa a contribuit. Mă bucur că am reușit să ajut cât de mult am putut. Încrederea mi-o primesc din meciurile bune”, a spus Ştefania Stoica, după România – Serbia 27-25.