Gică Hagi susţine o conferinţă de presă la împlinirea vârstei de 60 de ani. „Regele” îşi lansează cartea autobiografică numită „Drumul meu”.
Gică Hagi a oferit declaraţii despre începuturile sale în fotbal. Managerul de la Farul a vorbit despre proiectul Academiei Hagi, mărturisind că obiectivul său după retragere a fost să sprijine tinerii jucători. Totodată, „Regele” a oferit declaraţii superbe şi despre familia sa, despre soţie şi despre cei doi copii, Kira şi Ianis.
Gică Hagi, conferinţă de presă la împlinirea vârstei de 60 e ani | Îşi lansează cartea autobiografică „Drumul meu”
„A fost foarte greu să refuz naționala. Îmi doream să mă duc, voiam. Și încă îmi doresc asta. Dar ce fac cu acționariatul? Era o problemă pe care o aveam. Nu le puteam face pe ambele. În viața îmi face să fac doar una. Mulțumesc conducerii Federației, dar am văzut că nu e bine și că e foarte greu. Naționala are nevoie de liniște și unitate. Dacă ajungeam acolo ca acționar la Farul, nu cred că lucrurile erau așa. Dacă nu se rezolvă problema, nu pot exista șanse să ajung acolo. Nu e compatibil. Mai ales că e la noi, că suntem latini.
(Despre Simona Halep) O mare sportivă, mă bucur că e din Constanţa, dar vine şi momentul acesta, e greu, nu e uşor să spui că nu poţi să joci. Trebuie să o întrebaţi ce vrea să facă, ar fi ideal să fie două academii, una de fete şi una de băieţi, să producă jucători. România a demonstrat că şi acolo…unde nu am demonstrat că suntem buni. Avem nevoie şi la tenis de asta. După, ce vrea să facă Simo…vorbiţi cu ea.
Simt că am dat totul pentru România. M-am simțit respectat și iubit, chiar dacă mai există și… E bine că există. Dar eu m-am simțit iubit și respectat. Dacă nu, nu făceam academie în România. Mă simt extraordinar, sunt acasă. Că am fost la Cluj, că am fost la București… S-a văzut (…).
(Retrăim visul american) Asta nu depinde de mine, e simplu. Depinde de inspiraţie, să fie inspiraţi, antrenorii, staff-ul, nea Mircea. Am avut ghinion, ce s-a întâmplat cu Radu, am pierdut un jucător foarte bun, nu ne va fi uşor. Sperăm să treacă cât mai repede accidentarea. Se întâmplă lucruri, nea Mircea sper să aibă de unde să aleagă. Ei îşi doresc asta, după şi noi, să mergem acolo ar fi foarte, foarte frumos.
Madrid, Barcelona m-au făcut mai bun, m-au dezvoltat, ei m-au făcut să fiu fotbalist complet. Până atunci, nu eram, era multă anarhie. Acolo am învățat să joc într-o echipă, ce trebuie să fac, munca într-o echipă.
Tot ce am avut mai bun am dat la Galatasaray. Ăsta a fost destinul. Eram plecat în Mexic, nu s-a făcut în ultima clipă. Am plecat undeva aproape de Constanța. Am zis că mă duc la un club fenomenal, care jucase cu noi semifinală, știam că e posibil. Și acum zic că singura țară care poate lua la trântă cu Big 4 este Turcia, pentru că au buget, au bani.
