Lăcrămioara Perijoc ţine pasul cu tehnologia. Singura pugilistă română de la Jocurile Olimpice a spus cât stă, pe zi, pe telefon

Publicat: 8.10.2024, 20:31.

Boxul românesc a fost reprezentat doar de o singură fată la Jocurile Olimpice de la Paris. Şi cu ajutorul tehnologiei, Lăcrămioara Perijoc e mereu în top.

Reclamă

Vicecampioană mondială la box, acum doi ani, la Istanbul şi campioana Europei în 2019, Lăcrămioara Perijoc ţine pasul cu tehnologia. Fiecare mişcare este atent monitorizată.

Reclamă

Am două aplicații principale pe care le folosesc. Este polarp, pe care o folosesc cu ceasul, am alt ceas pe care-l folosesc în timpul activităților fizice, o bandă pentru puls, unde îmi măsor antrenamentele”, a spus Lăcrămioara Perijoc.

Perijoc e un exemplu şi în afara ringului. Tot cu ajutorul tehnologiei.

Ce mai folosesc eu, este acest inel (n.r.: îl arată), care îți măsoară somnul și îți spune cum stai pe partea de odihnă și refacere. Pentru mine, somnul este prioritar, dacă într-o seară nu dorm cât trebuie, imediat îmi spune inelul, iar eu zic, hop, mâine seară treci mai devreme la somn”, a mai mărturisit ea.

Campioana din ring se relaxează şi se antrenează pe ritmurile play-listului din telefonul mobil.

Cel mai mult ascult Kapushon, cel mai mult ascult rap”, a dezvăluit pugilista din România.

Reporter: Câte ore stai pe zi, pe telefon?

Lăcrămioara Perijoc: Cred că stau vreo 3 ore, adunate. Te ajută tehnologia

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    22:56 20 apr.

    „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”

    22:46 20 apr.

    „M-a șocat!” Dan Petrescu, la pământ după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Nu am înțeles nimic”

    22:21 20 apr.

    „Nu a fost de vină” Gigi Becali a analizat „parada” lui Mihai Popescu din cu CFR 3-2. Ce i-a reproșat lui Târnovanu

    22:11 20 apr.

    Gigi Becali, verdict despre lupta pentru titlu după 3-2 cu CFR Cluj: „Nu ai cum să îl mai pierzi!”

    22:02 20 apr.

    Cum arată clasamentul Ligii 1 după FCSB – CFR Cluj 3-2! Victorie uriașă pentru campioana en-titre

    21:53 20 apr.

    FCSB – CFR Cluj 3-2! Roș-albaștrii, pas uriaș în lupta pentru titlu după un derby „de foc”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis 6 Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Revine în fotbalul românesc după 12 anis