Locul promiţător ocupat de Lindsey Vonn la St Moritz, după ce a revenit în competiţii la vârsta de 40 de ani!

Publicat: 21.12.2024, 14:30.

Lindsey Vonn la St Moritz

Lindsey Vonn la St Moritz, în timpul Super-G

Lindsey Vonn, la St Moritz - Profimedia Images

Sportiva din Austria Cornelia Hütter a câştigat primul său Super-G din acest sezon, sâmbătă, la St-Moritz, unde americanca Lindsey Vonn, în vârstă de 40 de ani, a terminat pe locul 14 la revenirea după o absenţă de peste cinci ani.

Reclamă

Hütter, care la 32 de ani a obţinut a opta victorie din carieră în Cupa Mondială, a devansat-o cu 18 sutimi pe elveţianca Lara Gut-Behrami (locul 2) şi cu 33 de sutimi pe italianca Sofia Goggia. Alte două italience, Elena Curtoni şi Federica Brignone, completează Top 5.

Reclamă

Lindsey Vonn a obţinut locul 14 la St Moritz, după ce a revenit în competiţii la vârsta de 40 de ani

Însă toate privirile au fost îndreptate spre numărul 31, vedeta americană Lindsey Vonn, care la 40 de ani încearcă o revenire la cel mai înalt nivel, după ce s-a retras din circuit în februarie 2019, la Campionatele Mondiale de la Are (Suedia), în urma mai multor accidentări, relatează news.ro.

Într-un prim răspuns la sceptici, americanca cu 82 de victorii în Cupa Mondială, care a suferit o operaţie în primăvară pentru a-şi înlocui o parte din genunchiul drept cu o proteză din titan, a avut o cursă reuşită, terminând pe locul 14, la 1 sec 18/100 de Hütter.

La 20 de ani de la prima sa victorie în Cupa Mondială, campioana olimpică la coborâre din 2010 a afişat un zâmbet larg în timp ce era ovaţionată în picioare în zona de sosire.

Cu toate acestea, Vonn mai trebuie să demonstreze că genunchiul său poate rezista pe termen lung şi să încerce să reducă diferenţa faţă de cele mai bune schioare de astăzi.

Printre acestea se numără Cornelia Hütter, care a câştigat coborârea de la Beaver Creek weekendul trecut. Sâmbătă, austriaca de 32 de ani şi-a luat revanşa în faţa Sofiei Goggia (locul 3), care a câştigat Super-G-ul din Colorado.

 

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    16:17

    Situaţie incredibilă la Dinamo! Amenda încasată în acest sezon. Andrei Nicolescu „dă din casă”

    15:47

    Dan Petrescu surprinde din nou! Anunţ surpriză înaintea derby-ului FCSB-CFR Cluj: „Când e presiune nu e bine”

    15:24

    „Un bufon!” Scandal imens înainte de FCSB-CFR Cluj. Preşedintele ardelenilor „l-a făcut praf” pe fostul portar

    14:18

    Ofertă surpriză pentru Dennis Man! Echipa din Serie A care îl vrea pe jucătorul Parmei

    13:51

    S-a decis soarta lui Marius Şumudică! Anunţul şefilor giuleşteni după înfrângerea cu U Cluj

    13:22

    VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craiovei

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s