„Cum e să ţi se cânte imnul?” Răspunsul lui Rareş Toader, după ce a devenit campion european!

De Bogdan Stănescu
Publicat: 10.03.2025, 17:40

Rareş Toader a spus că încă nu realizează ce performanţă a reuşit prin cucerirea aurului la Europenele indoor

Rareş Toader, la revenirea în ţară / AntenaSport

Rareş Toader, proaspăt campion european în proba de aruncare a greutăţii, a mărturisit, la revenirea în ţară, că încă nu a apucat să realizeze ce performanţă uriaşă a reuşit.

Reclamă

Atletul român a mărturisit că a avut în permanenţă gândul cuceririi unei medalii la Campionatele Europene indoor, dar nu a pronunţat deloc cuvântul „medalie” pentru a nu pune o presiune şi mai mare pe el.

Reclamă

Rareş Toader, după ce a devenit campion european: „Visul e Los Angeles”

„(n.r: Ai scris istorie la Europenele astea, cum se simte medalia?) Mă simt eu, în primul rând, reuşind după 11 ani. După 11 ani, am avut succes peste noapte.

Este o teorie a mea că m-am trezit campion european, dar drumul până aici a fost de 11 ani.

(n.r: Tu ai apucat să sărbătoreşti medalia asta, că Diana nu?) Nu am apucat, pentru că ieri s-a terminat competiţia şi a trebuit să ne întoarcem. Încă nu realizez ce am reuşit, dar cu siguranţă mă bucur că am făcut lumea fericită.

(n.r: Los Angeles e visul?) Bineînţeles, visul e Los Angeles. Este o piesă de puzzle importantă şi un alt start, o altă abordare a competiţiei de la Los Angeles.

(n.r: Cum e să ţi se cânte imnul?) Sunt momente unice. Nici măcar nu am putut să mă exteriorizez pentru că încă nu am realizat, nu am digerat momentul.

(n.r: Ai crezut în medalie?) Am crezut de la început, nu am vrut să pronunţ cuvântul medalie. Asta s-a simţit şi între mine şi doamna mea antrenoare, ştiam că suntem pregătiţi, dar nu am spus niciodată că mergem să luăm medalie. A fost ceva telepatic, ştiam că dacă suntem cu capul pe umeri şi facem ce am făcut şi la antrenament o să vină şi medalia.

(n.r: În curând sunt Mondialele de sală, pronunţi cuvântul medalie?) Prefer să o iau pas cu pas, să mă bucur de ce am realizat şi cu siguranţă voi merge acolo cu pieptul sus”, a declarat Rareş Toader, pe aeroportul Otopeni, la sosirea în ţară după Europenele de la Apeldoorn (Ţările de Jos).

Rareş Toader e campion european! Atletul român a cucerit aurul la Campionatele Europene indoor! A bătut şi recordul naţional

Sportivul Rareş Andrei Toader a câştigat, duminică, medalia de aur în finală la aruncarea greutăţii, la Campionatele Europene indoor, de la Apeldoorn. Cea mai bună aruncare a sa, de 21.27 metri, a fost reuşită din ultima încercare şi este nou record naţional. România a încheiat participarea cu 2 medalii.

Celelalte aruncări ale sportivului tricolor au măsurat 21.08, 20.57, 20.31, 20.50 metri. Pe podium au mai urcat suedezul Wictor Petersson (21.04 metri) şi Tomas Stanek (Cehia, 20.75 metri).

În 2023, la ultima ediţie a CE indoor, delegaţia României a obţinut două medalii: argint la 1.500 metri (Claudia Bobocea, 4:03.76 minute) şi bronz la săritura în lungime (Gabriel Bitan, 8.00 metri).

Competiţia de la Apeldoorn a fost şi o bună oportunitate de pregătire a atleţilor români pentru Campionatele Mondiale indoor (Nanjing, China), din intervalul 21-23 martie.

 

Reclamă
Recomandări
  • WTT Champions Chongqing 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 11-16 martie
  • Vezi tot sezonul Formula 1 cu doar 5.99eur/lună în AntenaPLAY. Ofertă valabilă până pe 31 Martie.
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    20:54

    Trei reveniri importante la FCSB în play-off! Anunţul lui Mihai Stoica

    19:53

    UTA Arad – Dinamo 0-1. Cătălin Cîrjan a deschis scorul cu o execuţie superbă. „Câinii” au avut şi o bară

    19:45

    LIVE VIDEOAl Nassr – Esteghlal e ACUM în AntenaPLAY. Cristiano Ronaldo a marcat! Toate meciurile din optimile din finală din Liga Campionilor Asiei

    19:45

    Ionel Dănciulescu a dat verdictul în lupta pentru titlu: „Ea e principala favorită”

    19:45

    Mihai Stoica a ieşit la atac la adresa unei echipe din Liga 1: „E un miros incredibil acolo! Nu există aşa ceva”

    19:05

    OFICIAL | Denis Drăguş a rămas fără antrenor! Anunţul lui Trabzonspor

    1 Marian Iancu şi-a anunţat revenirea în fotbalul românesc! Echipa la care va investi: „O să o vedeţi în vârful clasamentului”s 2 Joyskim Dawa a vorbit despre plecarea de la FCSB, înaintea meciului cu Lyon: „Va trebui să urc un nivel! Îmbătrânesc”s 3 VIDEOAndrei Vlad, dezbrăcat de fanii de la Aktobe după ultimul meci. Imagini virale în Kazahstans 4 Daniel Bîrligea, aproape de plecarea de la FCSB. Atacantul poate deveni cel mai scump jucător transferat din Liga 1s 5 Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”s 6 Ce salariu i-a fost propus lui Astrit Selmani, pentru a continua la Dinamo. Kosovarul i-a refuzat imediat pe „câini”s
    Citește și