Cea mai cunoscută amantă din România, şocată de ce i se întâmplă la 47 de ani: „Mă simt ca o bunică”

De Antena Sport
Publicat: 12.03.2023, 9:55

Sacrificiul pe care trebuie să-l facă cea mai cunoscută amantă din România

Sacrificiul pe care trebuie să-l facă cea mai cunoscută amantă din România

Vica Blochina, în timpul unei emisiuni

Cea mai cunoscută amanta din România e şocată de ce i se întâmplă la 47 de ani. Cea care a trăit 16 ani alături de Victor Piţurcă susţine că nu se regăseşte în trendurile de pe Social Media, fiind fana întâlnirilor faţă în faţă.

Reclamă

„Mi se pare că i s-a dat omului posibilitatea să își expună viața așa cum își dorește el și cum o vede el. Tot ce vedem noi online, mai ales pe Instagram și pe Tik-Tok. Oamenii pun segmente din viața lor pe care își doresc ca ceilalți să le vadă, dar asta nu însemnă că ei chiar trăiesc viața aceasta ideală pe care o pun pe Instagram.

Reclamă

Cea mai cunoscută amantă din România, şocată de ce i se întâmplă la 47 de ani

Pun fotografii, de multe ori oamenii poate se prefac că familia e minunată și foarte fericită, pozele sunt toate filtrate și retușate pentru că vrei să arăți mult mai bine acolo decât în realitate. Acolo e așa o viață wanna be, dar nu știu dacă din păcate sau din fericire.

Mă simt ultimul nepot! Au venit niște prieteni pe la mine și un băiat de 19 – 20 de ani s-a uitat la mine pe Tik-Tok și mi-a explicat. Nu are nicio legătură cu ce credeam eu că ar merge cu ceea ce mi-a explicat el.

Tinerii înțeleg foarte bine cum funcționează trendurile acolo, dar eu, pe Tik-Tok, sunt bunică așa mă simt. Mă depășește și clar trebuie să știi ce e în trend, este o întreagă industrie acolo și să ții pasul cu tot ce se întâmplă acolo”, a spus Blochina, citată de wowbiz.ro.

Cea mai cunoscută amantă din România, umilită în public de fostul amant

Pe de altă parte, Vica Blochina a spus că nu toţi cei 16 ani de relaţie cu Victor Piţurcă au fost perfecţi. Fosta balerină de la Melody a dezvăluit un moment în care fostul selecţioner al României a umilit-o în public.

”Eram la casino, m-a jignit de față cu toată lumea. Mi-a spus să iau hainele… Nu știu ce s-a întâmplat la masă, ne-am certat, și mi-a spus: Hai, ia-ți hainele și pleacă! De față cu toată lumea! Și mi-a fost atât de rușine, am plâns în drum spre casă, că nici nu puteam să-i răspund„, a dezvăluit Vica Blochina în podcastul În Oglinda.

Victor Pițurcă este obligat să plătească o pensie alimentară uriașă pentru copilul pe care îl are împreună cu Vica Blochina. Fostul selecționer a avut o relație extraconjugală cu fosta balerină timp de 16 ani.

Victor Piţurcă plăteşte o pensie alimentară uriaşă

Edan locuiește cu mama lui, iar Victor Pițurcă este obligat de judecătorie să-i plătească lui Edan o pensie alimentară colosală. Mai precis, fostul selecționer al naționalei României trebuie să plătească 9.000 de euro pe lună, potrivit click.ro.

Este cea mai mare pensie alimentară pe care un tată din România trebuie s-o achite pentru copilul său, sub statutul de pensie alimentară.

Victor Pițurcă și Vica Blochina s-au întâlnit pe vremea când fosta balerină avea 20 de ani. După ce au ținut relația secretă timp de 16 ani, Vica l-a dat în judecată pe antrenorul de 66 de ani pentru nerecunoaşterea paternităţii fiului lor.

 

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:15

Madison Keys – Aryna Sabalenka e finala Australian Open 2025! Americanca a salvat o minge de meci şi a eliminat-o dramatic pe Iga Swiatek

14:45

Luis Phelipe a semnat cu Sheriff Tiraspol. Anunţul oficial

14:36

Un nou record personal pentru Shai Gilgeous-Alexander! Canadianul face spectacol în NBA

13:54

Video„Îţi putem spune Lord of the Rings?” Obi Toppin, savuros înainte de Paris Games 2025! Ce obiectiv are starul lui Indiana Pacers

13:27

Anunţul făcut de Vinicius Jr după oferta de 350 de milioane de euro primită din Arabia Saudită

13:15

Laurenţiu Reghecampf a răbufnit la conferinţa de presă după ce a fost luat la întrebări de tunisieni: „Nu mai pot ţine pasul”

1 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 2 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 3 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis 4 Transfer de lux rezolvat de Rapid în locul lui Aaron Boupendzas 5 Pe ce loc a urcat Jaqueline Cristian în clasamentul WTA. Va fi cel mai bine clasată jucătoare din Românias 6 „Caz închis!” Mohamed Salah şi Van Dijk pleacă gratis de la Liverpool şi vor fi coechipieri la noua echipă. Şoc pe piaţa transferurilors

Top 4 zodii puternice până la finalul lunii ianuarie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele

3 zodii vor socializa mai mult în 2025. Află dacă te numeri printre ele

Citește și