Cine este Jill Biden, viitoarea Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii
De Antena Sport
Publicat: 7.11.2020, 16:47
Actualizat: 11.05.2021, 18:31
Biden avea nevoie de 270 de voturi pentru a deveni preşedinte. Preşedintele ales al SUA va merge la Casa Albă împreuna cu soţia sa, Jill, care este profesoară de engleză.
Ca şi viitorul preşedinte al SUA, Jill Biden a mai fost căsătorită. Viitoarea Primă Doamnă a SUA a mai fost căsătorită cu fostul jucător de fotbal american, Bill Stevenson. Stevenson a fost unul dintre cei mai apreciați jucători de fotbal american în anii ’70. Cei doi şi-au unit destinele în februarie 1970, scrie bbc.com. Jill s-a cunoscut cu Joe Biden în anul 1975, la o întâlnire aranjată de fratele viitorului preşedinte al SUA.
”Eram o femeie în toată firea, iar tipii cu care mergeam la întâlniri purtau în general jeanși, tricou și saboți. Când a apărut Joe la mine la ușă îmbrăcat într-o haină sport și mocasini mi-am zis că asta n-o să meargă nici într-un milion de ani. Era cu nouă ani mai mare decât mine! Dar am fost să vedem «Un bărbat și o femeie» la cinematograf, iar asta ne-a impresionat profund”, a spunea Jill pentru revista Vogue.
Jill şi Joe Biden s-au căsătorit în anul 1977 şi au o fiică împreună, pe Ashley, care s-a născut în 1981.
Joe Biden va fi al 46-lea preşedinte din istoria SUA, după ce l-a învins pe Donald Trump.