Copilul pe care Cristi Borcea l-a recunoscut doar după decizia instanţei, apariție în premieră alături de tatăl său
Publicat: 5.08.2021, 17:07.
Fostul patron al lui Dinamo îşi petrece concediul la hotelul pe care îl deţine la malul mării. Borcea şi actuala soţie, Valentina Pelinel, sunt alături de cinci dintre urmaşii milionarului.
Cristi Borcea, apariţie în premieră alături de Carolyn
Evenimentul este cu atât mai important cu cât Cristi Borcea a apărut pentru prima dată public alături de cea mai mare fiică a sa, anunţă playsport.ro. Fata în vârstă de 15 ani nu mai apăruse niciodată alături de tatăl său într-o imagine. Este o dovadă a faptului că, într-un final, Borcea a recunoscut-o oficial pe Carolyn, după o lungă perioadă în care a evitat să facă acest lucru.
Cristi Borcea şi Simona Voiculescu s-au judecat o lungă perioadă de timp pentru recunoaşterea paternităţii copilului. Avocata a cerut, în 2014, efectuarea unui test ADN.
”Va face testul, iar dacă fetiţa este a lui, îşi va trata copilul aşa cum trebuie”, a declarat în acea perioadă avocata lui Cristi Borcea, Lilica Popa, la Tribunal.
Cristi Borcea a avut o relaţie cu Simona Voiculescu în perioada în care era căsătorit cu Mihaela Borcea. Se pare că, după o lungă perioadă în care au fost în conflict, relaţia dintre ei a devenit una mai bună.
Borcea se simte excelent acum, fapt dovedit şi de imagine care a devenit virală. „Tati cu fetele lui”, a scris Valentina Pelinel pe reţelele de socializare. Carolyn este în dreapta imaginii, lângă tatăl său. Singurii absenţi de la adunarea de familie sunt Patrick și Angelo, cei doi băieţi fiind plecaţi din ţară.
Borcea ar mai putea avea un copil cu Valentina Pelinel
Cristi Borcea are 3 copii cu Valentina Pelinel, însă ar mai vrea să facă unul. Afaceristul de 50 de ani are 9 copii, cu vârste între un an și opt luni și 23 de ani. Au fost făcuți cu 4 femei diferite. Patrick (23 de ani) și gemenii Antonia Melissa și Angelo (17 ani), cu Mihaela, George (9 ani) și Gloria (7 ani), cu Alina Vidican şi Carolyn (14 ani), cu avocata Simona Voiculescu. Acestora li se adaugă cei pe care îi are cu Valentina Pelinel.
„Deocamdată nu îmi mai doresc copii, dar dacă Valentina își mai dorește, eu nu am nicio problemă„, a declarat Cristi Borcea, la finalul anului trecut.
- Cristi Borcea, nouă copii cu patru femei
- Fostul patron de la Dinamo s-a afişat în premieră cu Carolyn
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY