Cosmin Olăroiu, investiţie uriaşă la Mamaia! Un sejur de 7 zile, pe litoral, de 3 ori mai scump decât unul identic la Miami

De Antena Sport
Publicat: 7.03.2021, 5:19

Cosmin Olăroiu, în timpul unui meci

ProfimediaImages

Cosmin Olăroiu, investiţie majoră în Mamaia

În cazul lui Olăroiu, fiul său, Dani, este cel care se va ocupa de afacere. Tehnicianul este doar investitor, iar beneficiile vor ajunge tot la copilul său. Suma investită este una uriaşă, 25 de milioane de euro. Totuşi, doar din salariile din fotbal, Oli a adunat peste 60 de milioane de euro. 

Reclamă

Super-afacere pentru Cosmin Olăroiu, la Mamaia

”Dacă va fi o afacere, la sfârşit va fi o afacere, ca să mă înţelegeţi, nu sunt afacerile mele. Eu sunt purtător de cuvânt. Ştii ale cui sunt afacerile, nu sunt ale mele, eu sunt doar un purtător de cuvânt. Dacă există un profit acela va merge la adevăratul ‘patron’.

Reclamă

Din ce câştig eu reuşesc să trăiesc decent câţi ani mai am de trăit. Însă ştii foarte bine că patronul adevărat, cel care se va ocupa şi va continua aceste lucruri, e profitul lui, banii merg la el nu la mine, fiul meu, eu sunt doar purtător de cuvânt”, spunea Olăroiu, vara trecută, citat de looksport.ro. 

Mamaia, mai scumpă decât Miami

Afacerea îi poate aduce o mică avere lui Olăroiu, dacă ţinem cont că, în acest moment, un sejur la Mamaia pentru vara lui 2021 poate fi şi de 3 ori mai scump decât unul la Miami, în aceeaşi perioadă a anului.

Conform adevărul, un sejur de 7 zile într-un apartament dintr-un hotel de 4 stele din Mamaia poate costa şi 10.000 de lei. Pe când, în Miami, tot la un hotel de 4 stele poţi plăti doar 3.000 de lei pentru o săptămână. 

Rămâne de văzut dacă românii vor merge şi în această vară pentru a cheltui sume uriaşe la Mamaia, considerată „perla litoralului românesc”. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
9:53

S-a decis soarta lui Florinel Coman! Ce va face Cagliari la finalul sezonului. Italienii au spus clar

23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors