Mircea Lucescu, alături de Fatih Terim: "Luptă şi câştigă bătălia cu coronavirusul!"

De Antena Sport
Publicat: 31.03.2020, 15:10

Mircea Lucescu

Abaca Press via Hepta

Mircea Lucescu i-a transmis un mesaj emoţionant lui Fatih Terim

Mircea Lucescu a stat doi ani pe banca Galatei şi a cucerit un titlu şi Supercupa Europei. Antrenorul român l-a înlocuit pe Fatih Terim în 2000, iar când a plecat, tehnicianul turc şi-a „recuperat” funcţia. 

Reclamă

„Îi doresc să se facă bine cât mai repede. Să lupte şi să câştige bătălia cu boala. Galatasaray are nevoie de el şi sper să se însănătoşească în curând. Abia aştept să-l vizitez”, a declarat Mircea Lucescu pentru turcii de la Fotomac. 

Mircea Lucescu: „Staţi acasă şi respectaţi regulile!”

Mircea Lucescu i-a urat şi vicepreşedintelui Galatei, Abdurrahim Albayrak, depistat de asemenea cu coronavirus, să se însănătoşească cât mai repede. Antrenorul român se află în această perioadă în Bucureşti, în izolare, alături de soţia sa. 

„Staţi acasă şi respectaţi regulile. Este greu, dar doar aşa putem să-i ajutăm pe oamenii care lucrează în sistemul medical. Doar prin aplicarea acestor măsuri stricte putem limita efectele acestei pandemii şi să scăpăm de ea în timp cât mai scurt”, a fost mesajul lui Mircea Lucescu. 
 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:49

Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen LIVE TEXT (22:00), în sferturile Champions League. „Galacticii” vor remontada

12:42

EXCLUSIVCristina Neagu, comparată cu Gică Hagi, înainte de ultimul ei meci în Liga Campionilor, pe teren propriu

12:07

Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență

12:02

Clubul Estoril onorează 40 de ani de la prima victorie a lui Ayrton Senna în Formula 1

11:40

Lionel Messi vrea să joace la World Cup 2026. A fost dat de gol de Luis Suarez

11:20

„Nu spun ca să atrag atenția”. Ilie Dumitrescu, mesaj ferm înainte de FCSB – CFR Cluj

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas