Mircea Sandu și-a aflat verdictul! Fostul președinte al FRF a fost dat în judecată de DNA

De Antena Sport
Publicat: 8.10.2020, 10:13
Actualizat: 11.05.2021, 19:43

Decizie definitivă în dosarul lui Mircea Sandu

Decizie definitivă în dosarul lui Mircea Sandu

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Din câte se pare, Mircea Sandu a fost achitat, după cum anunță sport.ro. Decizia a fost luată de Tribunalul București.

Reclamă

Sandu trimis în judecată și de DIICOT

În cauză s-a reţinut faptul că în perioada 2009-2010, cei trei inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul unei instituţii cu profil sportiv a sumei de 3.895.590,34 de lei, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov.

A fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepiză şi subantrepiză între mai multe societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituţia cu priofil sportiv”, a dezvăluit DIICOT.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s